Vaticanul expune istoria misiunilor în imagini
05.01.2003, Vatican (Catholica) - Agenţia Fides, aflată sub patronajul Congregaţiei pentru Evanghelizarea Popoarelor, a anunţat punerea la punct a unei adevărate comori istorice pentru navigatorii pe Internet: istoria în imagini a misiunilor din secolul al XX-lea. În perioada Crăciunului, agenţia Fides a publicat într-o secţiune a sitului său www.fides.org o primă parte a Arhivei Istorice Fotografice, care va fi completată în zilele următoare.
Este vorba despre o colecţie impresionantă şi în exclusivitate de o mie de fotografii care atestă documentar viaţa misiunilor şi a Bisericii de la 1900 şi până în jurul anilor `80. Conform unui comunicat al agenţiei, „materialul fotografic, a cărui folosire este liberă cu singura obligaţie de a cita sursa, este disponibil pentru a fi utilizat atât pe Internet cât şi în diferite activităţi editoriale”.
