Crestinii greco-catolici din Mihalt au fost dati in judecata de preotul ortodox
28.12.2002, Bucureşti (România Liberă) - Pentru ca si-au oficiat liturghia intr-o casa parohiala parasita
Conflictul dintre ortodocsii si greco-catolicii din comuna Mihalt, judetul Alba, dureaza de cativa ani buni si este unul dintre cele mai aberante din toti acesti ani de nebuloasa tranzitie romaneasca. Conform ultimului recensamant din martie 2002, in comuna Mihalt au fost inregistrate 438 de persoane de confesiune greco-catolica. Toate demersurile pentru a-si recupera fostul lacas, confiscat de comunisti si dat in folosinta ortodoxa, au esuat, partea ortodoxa refuzand sa colaboreze crestineste. Dupa 13 ani de slujire in spatii improvizate, in februarie 2002 greco-catolicii au inceput sa-si oficieze slujbele in fosta lor casa parohiala, parasita de ortodocsi de 20 de ani si pentru care au toate actele de proprietate! Fosta casa parohiala este efectiv o darapanatura, dar cu toate acestea, fortele de ordine i-au evacuat si de aici. Mai mult, desi Parchetul de pe langa Tribunalul Alba Iulia a dat solutia de neincepere a urmaririi penale, preotul ortodox din Mihalt l-a dat in judecata pe preotul greco-catolic Petru Stanea, impreuna cu alti 63 de credinciosi greco-catolici, pentru tulburare de… posesie! Cu cateva zile inaintea Craciunului, preotul Petru Stanea a fost dus de politie la judecatorie. Intre cei anchetati penal se afla si patru copii, fetita greco-catolica Ana Comsa neavand decat zece ani!
In repetate randuri, grupuri de credinciosi greco-catolici si-au cerut drepturile constitutionale la libertatea de a-si exercita credinta proprie, fiind obstructionati tocmai de reprezentantii statului, care ar trebui sa vegheze la respectarea acestor drepturi fundamentale ale omului. Au pichetat Prefectura din Alba Iulia, au venit de cateva ori in Bucuresti, in frumosul lor port transilvanean, si au pichetat in fata Guvernului, a Ministerului Culturii si Cultelor etc. Toate demersurile lor au fost zadarnice, oficialitatile ramanand surde la strigatul de disperare al celor 438 de crestini greco-catolici din comuna Mihalt care nu au unde a se ruga. Si, pentru ca au indraznit sa aduca la cunostinta opiniei publice opresiunile la care sunt supusi, au mai fost dati si in judecata de fratii lor ortodocsi si dusi cu politia la judecatorie, tocmai in preajma Craciunului.
Va prezentam in continuare memoriul pe care preotul greco-catolic Petru Stanea l-a depus la Ministerul Culturii si Cultelor, cat si luarea de pozitie a Asociatiei Generale a Romanilor Uniti Greco-Catolici, Bucuresti, in urma noilor incidente din comuna Mihalt, judetul Alba.
O fetita greco-catolica de 10 ani, anchetata penal
– Memoriu domnului Razvan Theodorescu, ministru al Culturii si Cultelor –
Subsemnatul preot greco-catolic Petru Stanea, din comuna Mihalt, judetul Alba, declar urmatoarele:
In comuna noastra sunt doua biserici, una fiind fosta biserica greco-catolica, dar este folosita de cultul ortodox. Fosta casa parohiala greco-catolica (ale carei acte de proprietate le detinem, de asemenea) nu este locuita, fiind parasita de peste 20 de ani.
Dupa nenumarate solicitari ale credinciosilor greco-catolici de a ni se restitui lacasul nostru de cult si refuzul partii ortodoxe, impreuna cu 63 de credinciosi ne-am deplasat la casa parohiala parasita, unde am savarsit slujbe liturgice, dar, dupa ce am terminat, am fost evacuati din casa de fortele de ordine. Dupa raportul fortelor de ordine, politie si jandarmi, Parchetul de pe langa Tribunalul Alba Iulia a emis neinceperea urmaririi penale pentru cei care au participat la slujba. Dar preotul ortodox din Mihalt, Ioan Decean, ne-a actionat in judecata pe mine si 63 de credinciosi, facand plagere penala pentru tulburare de posesie. Suntem anchetati penal 64 de oameni, dintre care si 4 copii (Ana Comsa nu are decat 10 ani) si de aceea solicitam urmatoarele:
* Oprirea imediata si retragerea plangerilor penale catre crediciosii greco-catolici din Mihalt;
* Respectarea dreptului natural al fiecarei persoane de a se ruga. In acest sens, vrem sa se gaseasca in cel mai scurt timp posibil o modalitate ca credinciosii greco-catolici din Mihalt (438 dupa recensamantul din martie 2002) sa se poata ruga intr-un loc adecvat, cu oficierea slujbelor in fosta biserica greco-catolica, alternativ cu slujbele ortodoxe;
* Oprirea interventiei permanente a fortelor de ordine care, timp de un an de zile, in fiecare duminica si sarbatoare religioasa, sunt prezente in numar mare si ii intimideaza pe aceia care vor sa se faca dreptate;
* Cerem sprijinul Guvernului pentru construirea de urgenta a unei biserici greco-catolice in comuna, cu suportul financiar din partea Ministerului Culturii si Cultelor.
Preot greco-catolic PETRU STÂNEA,
19 decembrie 2002
Preot dus de politie la tribunal
Membrii comunitatii greco-catolice din Mihalt, in frunte cu parohul lor, pr. Petru Stanea, au primit cadou de Sfanta sarbatoare a Craciunului o citatie intr-un proces penal intentat de parohul ortodox din localitate. Este vorba de 64 de oameni, printre care sunt si 4 copii minori (intre 10 si 15 ani). Ei sunt invinuiti de tulburare de posesie si furt din avutul privat.
La baza acestei actiuni sta faptul ca, in 24 februarie 2002, au avut indrazneala sa intre in casa parohiala greco-catolica, ale carei acte de proprietate le posedau, si sa slujeasca Sfanta Liturghie. La cererea parohului ortodox, au fost scosi cu forta de acolo de jandarmi si de politie, desi casa era abandonata de peste 20 de ani si se afla intr-o stare avansata de distrugere si era revendicata in justitie.
Deoarece, dupa aceste evenimente, procuratura a dat solutia de NUP, parohul ortodox Ioan Decean a intentat proces penal celor 64 de participanti la serviciul divin greco-catolic, sustinand ca locuieste in acea casa si din care i-au fost sustrase o serie de bunuri. Nu stim ce fel de crestinism practica cuviosia sa daca isi permite sa depuna marturie mincinoasa („sa nu marturisesti stramb impotriva aproapelui” este una din cele 10 porunci), nici care este parerea autoritatilor bisericesti despre aceasta. Pentru ca, daca cuviosia sa locuieste in conditiile pe care le ofera casa parohiala incriminata, asa cum afirma in instanta, se afla intr-o situatie mai jalnica decat un boschetar.
Jandarmeria este prezenta duminicile si de sarbatorile religioase, saptamana de saptamana, in Mihalt pentru a-i speria pe credinciosii greco-catolici. Parohul acestora, pr. Petru Stanea, a fost dus cu politia, ca un talhar de drumul mare, la Judecatoria din Alba Iulia. Mentionam ca, in pofida tuturor incercarilor de intimidare a oamenilor, in Mihalt s-au inregistrat la ultimul recensamant 438 de greco-catolici, ceea ce inseamna cca o treime din locuitori. Tinand cont ca in sat exista si neoprotestanti, greco-catolicii erau perfect indreptatiti, chiar si sub aspect numeric, sa revendice cea de-a doua biserica din sat si casa parohiala respectiva, cu atat mai mult cu cat sunt posesorii actelor de proprietate ale acestora!
Dr. ing. Laurentiu Horia Moisin,
presedinte AGRU Bucuresti

Pacat ca s-a ajuns la asa ceva. Nu era nevoie. Nu cred ca ar trebui ca oamenii sa faca asa ceva, pt. ca nu stiu ce pot sa aiba de castigat. Dumnezeu este Unul singur , nu sunt mai multi… asa ca nu are rost. Cred ca este dreptul lor sa ceara ce este al lor, pentru ca biserica a fost a lor, deci AU DREPTATE. Lasati ura la o parte si intelegeti-va bine, impacati-vaca nu are rost atata nebunie. D-zeu sa ne ajute!!!
E trist sa aflu pe net ca in draga mea comuna se intampla asemenea lucruri! Mihaltenii sunt oameni harnici, destepti… e pacat sa nu traiasca in armonie. Fiti mai concilianti, e loc pentru toti, azi maine vom da socoteala de toate. Dupa mine toate religiile sunt bune atat timp cat slujesc in numele DOMNULUI… DOAMNE AJUTA SI DESCHIDE DRUMUL SPRE IMPACARE !