Europa nu a lipsit de la întâlnire
15.12.2002, Vatican (ZENIT) - Acceptarea de către Uniunea Europeană a celor 10 noi ţări în 2004 înseamnă că continentul „nu a lipsit de la întâlnirea cu istoria”, afirmă ziarul semioficial al Vaticanului, `Osservatore Romano`.
Pe prima pagina, ediţia de a zi a `Osservatore Romano` comentează rezultatele summit-ului de la Copenhaga care a probat extinderea UE de la 1 mai 2004. Titlul, „S-a născut o nouă Europă”, parafrazează cuvintele preşedintelui Consiliului Uniunii Europene, premierul danez Anders Fogh Rasmussen, care a încheiat vineri lucrările summit-ului.
Uniunea Europeană, care cuprinde 25 de ţări, a fost lărgită spre estul Europei şi spre Mediterană. Noile ţări membre sunt Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Cehia, Slovacia, Slovenia şi Ungaria. În ajunul întâlnirii, Comisia Conferinţelor Episcopale Comunităţii Europene (COMECE) a publicat un document intitulat „Speranţă, încredere şi solidaritate”, în care vede extinderea Uniunii ca o împlinire a „unei speranţe deosebit de dragi Bisericii”, adică a „reconcilierii dintre estul şi vestul continentului”.
Referitor la cererea Turciei de aderare, summit-ul a încurajat această ţară majoritar musulmană să continue reformele, relatează aceeaşi sursă. „Dacă în decembrie 2004, Consiliul European consideră că Turcia a satisfăcut `criteriile` stabilite, UE va începe în scurt timp negocierile cu Ankara”, relatează ziarul.
Summit-ul de la Copenhaga nu a ajuns la o înţelegere asupra reunificării Ciprului. Suveranitatea insulei este împărţită între un guvern greco-cipriot şi altul turco-cipriot.
