O mai mare transparenţă şi o mai bună comunicare în interiorul Bisericii
13.12.2002, Vatican (ZENIT) - Conform Pr. Robert White SJ, profesor la Universitatea Pontificală Gregoriană din Roma, multe din scandaluri ar fi putut fi evitate printr-o mai mare „transparenţă” şi o mai bună comunicare în Biserică, după cum informează agenţia religioasă `Vidimus Dominum`.
Comunicarea „nu este o problemă de tehnologie”, iar prin aceasta nu se obţine decât o ameliorare a efectelor pozitive asupra imaginii Bisericii. Acest lucru l-a afirmat Robert White SJ, profesor la Universitatea Gregoriană, în timpul unui congres care a avut loc în aceste zile, pe tema „Comunicarea Bisericii în perioadele de criză”.
Congresul a fost organizat de Centrul Interdisciplinar pentru Comunicaţii al Universităţii Gregoriene precum şi de Uniunea Internaţională a Jurnaliştilor Catolici (UCIP). Vorbind pe tema „Biserica: chip al lui Cristos sau mormânt spoit?”, părintele White a subliniat că „trebuie să promovăm o cultură a onestităţii, a transparenţei şi a comunicării deschise, la toate nivelele comunicării din interior a Bisericii, dar şi către exterior. Eu nu trebuie să separ rolul meu de preot de ceea ce gândesc şi fac”.
Prin această analiză, părintele White a pus în lumină faptul că scandalurile ar fi putut fi evitate printr-o mai bună „formare pentru comunicare în sânul Bisericii”. „Multe din acţiunile personale ale preoţilor sunt bine cunoscute de superiorii lor, dar sunt considerate drept probleme de ordin interior. Un bun serviciu diecezan de comunicare ar trebui atunci să facă un studiu sistematic asupra problemelor de comunicare interioară care deranjează mult, semnalând că o problemă `de ordin interior` s-ar putea transforma într-un problemă scandaloasă din punct de vedere al imaginii publice”.
„Dacă mass-media – a adăugat părintele White – presupune că o instituţie caută să ascundă o informaţie, atunci îşi dublează eforturile pentru a o cunoaşte. Ele sunt capabile să transforme în ştire lipsa de transparenţă reală sau presupusă, când nu este de fapt vorba decât de o incapacitate de comunicare a Bisericii”. În fine, comunicarea însăşi „nu este doar o problemă de tehnologie, esenţa ei este un act de iubire”, deoarece în interiorul unei dieceze „nu se pune problema măsurării tehnologiei utilizate sau a fluxului de informaţii, ci de a scoate în relief calitatea vieţii comunitare şi relaţiile vehiculate din dragoste creştinească”.
