Adventul, un timp de „aşteptare” şi de „discernământ”

04.12.2002, Roma (ZENIT) - Ce înseamnă timpul Adventului, pregătirea pentru Crăciun, pentru unul din oamenii politici creştini cel mai respectat în Italia dar şi la nivel internaţional?

Oscar Luigi Scalfaro, fostul preşedinte al Italiei, unul din făuritorii Constituţiei italiene după cel de-al doilea Război Mondial, şi personalitate morală europeană, nu a întârziat să răspundă: este un „timp de aşteptare”, însă totodată şi de „discernământ”. Scalfaro, senator pe viaţă, a oferit miercuri o meditaţie spirituală studenţilor Universităţii Pontificale Gregoriene, continuând tradiţia acestei instituţii de a organiza întâlniri cu personalităţi publice.

Fostul preşedinte a amintit cu pasiune câteva „timpuri de advent” care au marcat viaţa sa personală şi cariera sa politică, referindu-se la aşteptările de pace, de libertate şi de dreptate de după al doilea Război Mondial, sau expectativa din ultimii zeci de ani de a se pune capăt corupţiei. Episoade precum atentatul împotriva lui Aldo Moro (1978), liderul Democraţiei Creştine – partid în care milita Scalfaro -, actele teroriste care au paralizat Italia în diferite ocazii, iarna tragică din 1944 sau lupta pentru libertate şi democraţie au fost câteva din evenimentele care au marcat viaţa senatorului, şi pe care el le-a ilustrat cu multe citate evanghelice.

„Fraternitatea este mult mai superioară decât solidaritatea”, a explicat el amintind conceptul de fraternitate inclus în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, care în această săptămână va împlini 54 de ani şi pe care Scalfaro şi-o aminteşte cu o intensitate deosebită. „Isus ne-a dat posibilitatea de a iubi, de a spera şi de a ajunge la libertate şi dreptate”, a adăugat Scalfaro, adresându-se ascultătorilor adunaţi în Aula Magna a Universităţii Pontificale Gregoriene.

Fostul preşedinte al Italiei consideră că Adventul este un timp privilegiat pentru a verifica sau a profunda propria vocaţie, întrucât acest timp este unul de „aşteptare”, iar „aşteptând se discerne”. „Este cert ceea ce simt? Aceasta este vocaţia mea?” sunt întrebări pe care Scalfaro le-a propus celor care l-au ascultat. Aceste întrebări sunt legitime, a asigurat el, deoarece răspunzând uneia sau alteia se motivează alegerea făcută.

Astfel, dăruirea lui Dumnezeu, conform lui Scalfaro, devine „o ofrandă de flori proaspete în faţa altarului, flori adevărate şi nu de plastic, care au nevoie de apă proaspătă zi de zi”. În încheiere, Scalfaro a amintit lunile de aşteptare ale Fecioarei Maria înainte de a-l naşte pe Fiul ei, o aşteptare care a culminat în „încredere şi optimism”.