Educatorii catolici răspund globalizării
03.12.2002, Vatican (CWNews) - Aproximativ 500 de reprezentanţi ai universităţilor catolice din lumea întreagă s-au întâlnit la Roma în această săptămână, sub auspiciile Congregaţiei pentru Educaţie Catolică şi a Federaţiei Internaţionale a Universităţilor Catolice (FUIC), pentru a discuta asupra impactului educaţional al globalizării.
Congregaţia pentru Educaţie Catolică a ales această temă deoarece, „un proces necontrolat al globalizării produce multe victime, în special printre cei săraci”. Cardinalul Zenon
Grocholewski, prefectul congregaţiei, a arătat, în cadrul unei conferinţe de presă din 28 noiembrie, că universităţile catolice trebuie să joace un rol în răspunsul pe care Biserica îl dă acestei crize.
Cardinalul a explicat că această conferinţă urmăreşte să analizeze implicarea colegiilor şi universităţilor catolice în formarea comportamentelor economice, sociale, politice, culturale şi etice. Participanţii la conferinţă vor discuta asupra modalităţii prin care educaţia catolică „poate fi mai capabilă să ducă mesajul lui Cristos omului, societăţii şi culturilor”.
Card. Grocholewski le-a mai spus reporterilor că în lume există astăzi 950 de universităţi catolice, răspândite pe cele cinci continente, în care studiază aproximativ 3.800.000 de studenţi. Participanţii la această conferinţă sunt reprezentanţi ai acestor instituţii, profesori şi decani reuniţi împreună cu episcopii lor din ţări diferite precum Australia, Argentina, Kenia, Congo, Germania, Ungaria şi Olanda.
