Un preot greco-catolic pentru credincioşii italo-albanezi

26.11.2002, Cluj-Napoca (Catholica) - Eparhia greco-catolică de Cluj-Gherla are din acest an un preot care activează în cadrul Eparhiei italo-albaneze de Lungro. Catholica a profitat de vizita pe care a făcut-o în ţară pr. Alin Dogaru, pentru a-i lua un interviu.

– Cum aţi ajuns în Italia, la comunitatea italo-albaneză?
– Începutul se află în relaţia de prietenie dintre Episcopul Eparhiei în care sunt încardinat, PS Florentin Crihălmeanu, de Cluj-Gherla, şi Episcopul italo-albanezilor, Ercole Lupinacci, de Lungro. În cadrul acestei prietenii au existat mai multe schimburi de experienţă, iar unul dintre proiectele comune a fost „împrumutarea” unui preot de către Eparhia de Cluj-Gherla pentru Eparhia de Lungro.

Trebuie să amintim aici faptul că deşi italo-albanezii au sosit în sudul Italiei, în Italia meridională, după cum îi spun ei, în secolul al XV-lea, Eparhia de Lungro a fost constituită pentru ei (alături de Eparhia de Piana degli Albanesi) abia la începutul secolului XX. Tânăra Eparhie are astăzi doar 28 de preoţi pentru cei aproximativ 30.000 de credincioşi. În acest context, începând din luna ianuarie a acestui an, am fost „împrumutat” Eparhiei de Lungro, unde îmi desfăşor actualmente activitatea. Am plecat împreună cu familia, adică cu soţia şi fetiţa noastră.

– Unde vă desfăşuraţi mai exact activitatea?
– În primele două luni am fost găzduiţi la palatul episcopal, la Lungro, perioadă în care a trebuit să mă obişnuiesc cu specificul celebrărilor liturgice de aici. Nu a fost uşor, ţinând cont de faptul că, conform hotărârilor Conciliului eparhial din 1995-1996, limbile liturgice sunt greaca şi albaneza. În aceste două luni, împreună cu Episcopul sau cu diferiţi preoţi, am avut ocazia să vizitez toate parohiile Eparhiei.

După cele două luni de acomodare, am fost numit vice-paroh la parohia San Benedetto Abate din localitatea San Benedetto Ullano, provincia Cosenza. Preotul paroh, Giuseppe Allessandrini, în vârstă de 88 de ani, care este paroh de 64 de ani, are anumite probleme de sănătate datorită vârstei, acesta fiind şi motivul pentru care a primit un vice-paroh în ajutor. Comunitatea, formată din o mie de credincioşi, îmbătrâneşte pe zi ce trece: sunt tot mai puţini copii, mulţi tineri aleg drumul străinătăţii, ş.a.m.d.

– Ce ne puteţi spune despre viaţa comunităţii italo-albaneze?
– Să o luăm puţin istoric. La sfârşitul secolului al XV-lea, fugind de cotropirea otomană, mulţi albanezi de rit bizantin grec s-au refugiat în sudul Italiei şi în Sicilia. În regiunea continentală s-au format aproximativ 60 de comunităţi strict albaneze. Datorită influenţelor italiene, şi ale ritului latin, astăzi mai sunt doar 27 de comune de origine albaneză şi rit bizantin, în celelalte comunităţi pierzându-se pe lângă rit şi limba maternă. Şi în aceste parohii rămase cu rit bizantin se simte încă influenţa liturgică latină. Se încearcă o recuperare a tradiţiei bizantine iniţiale, direcţie dată de Conciliul eparhial amintit anterior, prin articolele care cheamă la redescoperirea acestui patrimoniu.

Dintre prevederile acestor articole, amintesc câteva: reintroducerea în cultul public a devoţiunilor bizantine, precum Acatistul şi Paraclisul; respectarea arhitecturii bizantine la noile construcţii de biserici şi modificarea celor existente, latine, spre o apropiere de arhitectura bizantină; reintroducerea icoanelor în locul statuilor; păstrarea tradiţiilor de înmormântare şi cununie cu specificul albanez.

Se poate vorbi despre o înflorire a vieţii acestei Biserici. Mai ales în parohiile unde sunt preoţi tineri, am sesizat o participare activă, nu doar a copiilor, ci chiar şi a adulţilor. Un element aparte îl reprezintă corurile bisericeşti şi ansamblurile folclorice tradiţionale, de un înalt nivel artistic. Există un interes mare pentru înţelegerea problemelor vieţii cotidiene în cheie spirituală, astfel că la cateheză pot fi văzuţi credincioşi de toate vârstele.

– Vă mulţumim părinte pentru împărtăşirea experienţei Dvs!