Inaugurarea grădiniţei de la Gherăeşti
16.10.2002, Iaşi (Ercis.ro) - Întreaga comunitate din Gherăeşti, jud. Neamţ, a trăit duminică, 13 octombrie, un eveniment de mare importanţă: inaugurarea noii Grădiniţe „Sfânta Familie”. La iniţiativa Preasfinţitului Petru Gherghel, prin grija părintelui paroh Isidor Mocanu şi cu ajutorul unor asociaţii de binefacere din Germania, construcţia acestui edificiu a început în 1996. În decurs de 6 ani, pe un loc viran, proprietate a Parohiei Catolice Gherăeşti, s-a ridicat o clădire impozantă cu etaj, cu dimensiunile de 43×47 metri.
Ceremonia de duminică a fost pentru toţi gherăeştenii şi pentru sutele de invitaţi un moment de satisfacţie, de bucurie a împlinirii, de mulţumire. Chiar dacă soarele nu a vrut sa fie prezent la sărbătoare, mai mult făcându-se simţit frigul toamnei, toată suflarea din Gherăeşti a dorit să participe la acest moment festiv.
În jurul orei 15.30 a sosit aici Preasfinţitul Petru Gherghel, însoţit de Mons. Alois Fechet şi de Mons. Grigore Duma. În sunet de fanfară şi în aplauzele copiilor, înaltul ierarh a tăiat panglica. Apoi a urmat o scurtă celebrare liturgică. În cadrul acesteia s-a citit fragmentul din Evanghelie în care Isus spune: „Lăsaţi copiii să vină la mine şi nu-i opriţi căci a unora ca aceştia este împărăţia lui Dumnezeu”. Acesta a fost şi motoul întregii celebrări de la Gherăeşti. Apoi, în cuvântul său, Preasfinţitul şi-a arătat satisfacţia acestei împliniri, afirmând: „Noi, când eram mici, nu am avut bucuria de a avea o grădiniţă. Mă bucur că aceşti copii de azi au această şansă… Grădiniţa va încerca sa completeze în aceşti copii formaţia religioasă, începută în familie, pentru că ei sunt viitorul Bisericii noastre”. A mulţumit într-un mod deosebit binefăcătorilor care au binevoit să susţină această lucrare.
În continuare au mai luat cuvântul: parohul comunităţii, pr. Isidor Mocanu, doamna Barbara Stamm, fost ministru cu probleme sociale, ale familiei, ale sănătăţii şi ale copiilor din landul Bavaria (Germania), sora Valeria Doboş, superioara Congregaţiei „Slujitoarele lui Cristos, Marele Preot”, primarul comunei Gherăeşti, domnul Iulian Doboş, reprezentanta Inspectoratului Şcolar Neamţ, doamna Anca Savin. Subliniem într-un mod deosebit prezenţa Preasfinţitului Ioachim Băcăoanul, arhiereu vicar la Episcopia Ortodoxă a Romanului.
La acest moment festiv a fost prezent şi arhiepiscopul de Marsilia, Excelenţa sa Bernard Panafieu, aflat în România în aceste zile, cu ocazia aducerii la Iaşi a moaştelor sfântului Ioan Casian. Sărbătoarea a fost înfrumuseţată de corul de copii din sat şi de fanfara din Gherăeşti. Pentru acest an sunt înscrişi 70 de copii, iar grădiniţa a fost încredinţată surorilor din Congregaţia Diecezană, „Slujitoarele lui Cristos, Marele Preot”. Responsabila casei este sr. Cristina Percă, ajutată fiind de sr. Monica Fabian şi de sr. Regina Horvat. (Pr. Iosif Dorcu)
