Cardinalul Meisner avertizează împotriva birocraţiei din Biserică
10.10.2002, Koln (ZENIT) - Cardinalul Joachim Meisner le-a cerut persoanelor care lucrează în instituţii ale Bisericii Catolice să se întoarcă la o „întâlnire cu persoana lui Cristos”, şi a avertizat că birocraţia eclesială atrage riscul înăbuşirii credinţei.
Arhiepiscopul de Koln a făcut aceste remarci într-un interviu publicat în 5 octombrie în revista Die Tagespost. El a explicat criticile pe care le-a făcut în timpul ultimei întâlniri a episcopatului german, cu privire la instituţiile birocratice ale Bisericii. Discursul său rostit în adunarea plenară a Episcopilor a provocat dezbateri aprinse.
După Volkswagen, Biserica Catolică este instituţia cu cel mai mare număr de angajaţi în Germania, egal cu cel al cultului luteran. Cardinalul Meisner a criticat „structurile, comisiile, regulamentele şi secretariatele” din cadrul Bisericii, despre care a spus că atrag riscul „înăbuşirii credinţei”.
„Există un mare angajament pozitiv şi o bogată mărturie de credinţă în asociaţiile catolice”, a declarat el pentru Die Tagespost. „Totuşi, se întâmplă şi ca acestea să servească drept bază pentru propagarea unor dezbateri nesfârşite. Acestea sunt evoluţii alarmante, înaintea cărora noi Episcopii nu putem să închidem ochii”.
Arhiepiscopul de Koln, care în discursul său şi-a exprimat îngrijorarea faţă de slaba credinţă a colaboratorilor laici din Biserică, a declarat pentru revistă că nu a criticat pe nimeni, ci doar a „prezentat faptele”.
Referindu-se la sarcina cateheţilor, Cardinalul a explicat că cunoaşte mulţi educatori „care sunt hotărâţi să ofere o mărturie consecventă, bazată pe cunoaştere înrădăcinată în credinţă”. Totuşi, există şi experienţe negative care sunt „mult mai mult decât cazuri sporadice”, a adăugat el.
„A nega aceste fapte ar însemna să fugim de realitate”, a subliniat Cardinalul. El a adăugat: „Cuvintele mele urmăresc să arate problemele cu care se confruntă Episcopii, pentru a ne întreba cum putem contribui la găsirea unei soluţii”.
