Papa spune că Rozarul este o armă a păcii
29.09.2002, Castel Gandolfo (ZENIT) - Preaiubiţi fraţi şi surori!
-
Ne aflăm deja în pragul lunii octombrie, care, cu pomenirea liturgică a Preasfintei Fecioare a Rozarului, ne îndeamnă să redescoperim această rugăciune tradiţională, care este atât de simplă şi totuşi atât de profundă.
Rozarul este o contemplare a chipului lui Cristos prin ochii Mariei. De aceea, este o rugăciune care se află chiar în inima Evangheliei, şi este în deplină armonie cu inspiraţia Conciliului Vatican II şi în conformitate cu indicaţia pe care am dat-o în Scrisoarea Apostolică Novo Millennio Ineunte: este necesar ca Biserica să „înainteze în largul” noului mileniu începând cu contemplarea chipului lui Cristos.
De aceea, doresc să sugerez recitarea rozarului persoanelor, familiilor şi comunităţilor creştine. Pentru a da forţă acestei cereri, pregătesc şi un document, care va ajuta la redescoperirea frumuseţii şi profunzimii acestei rugăciuni.
-
Doresc să încredinţez încă o dată marea cauză a păcii rugăciunii Rozarului. Ne confruntăm cu o situaţie internaţională plină de tensiuni, de dimensiuni incandescente. În unele părţi ale lumii, unde confruntarea este mai puternică – mă gândesc în particular la pământul martirizat al lui Cristos – putem vedea că, deşi întotdeauna necesare, demersurile politice valorează mai puţin dacă spiritele rămân aprinse şi dacă nu există o dispoziţie generoasă de a reînnoi linia dialogului.
Cine poate insufla însă astfel de sentimente, înafară de Dumnezeu? Este mai necesar ca niciodată ca rugăciunile pentru pace să fie înălţate către El în întreaga lume. Tocmai în această perspectivă, Rozarul se descoperă pe sine ca o rugăciune deosebit de potrivită. El construieşte şi pacea deoarece, făcând apel la harul lui Dumnezeu, seamănă în cel care îl recită sămânţa binelui, din care se aşteaptă să răsară roade de dreptate şi solidaritate în viaţa personală şi comunitară.
Mă gândesc la naţiuni, dar şi la familii: cât de mult va fi asigurată pacea în relaţiile de familie, dacă Sfântul Rozar este recitat în familie!
-
Rugăciunea pe care o vom rosti acum începe prin a reaminti cuvintele Arhanghelului Gabriel adresate Fecioarei Maria. Într-adevăr, astăzi este sărbătoarea Arhanghelilor Mihai, Gabriel şi Rafael: fie ca aceşti slujitori puternici ai lui Dumnezeu să ne ajute să răspundem întotdeauna cu iubire generoasă la voinţa Sa.
