Fiicele Sfântului Paul în România

19.09.2002, Iaşi (Catholica) - Cu toţii am simţit prezenţa paulinelor în România. Lucrările lor, întotdeauna de calitate şi într-o ţinută grafică excepţională, se află aproape în toate bibliotecile particulare. Profitând de prezenţa Superioarei Congregaţiei Fiicelor Sfântului Paul, sr Vittoria, la întâlnirea media de la Iaşi, Catholica i-a luat următorul interviu:

– Congregaţia Dvs se află în prezent în 50 de ţări. Cum şi când aţi ajuns în România?
– Am venit în România pentru prima oară în 1993, alături de alte două surori: sr. Margherita şi sr. Rosalba. Am venit aici pentru că Episcopul Petru Gherghel, care ne-a cunoscut în Italia, a dorit prezenţa noastră în România. De obicei când mergem într-o ţară, primul loc în care ne stabilim este capitala ţării, dar, bineînţeles, ideea este să ajungem la toţi oamenii. În prima perioadă, de acomodare, ne-am deplasat în mai multe localităţi, am avut întâlniri cu grupuri de credincioşi, în special cu tinerii. Am urmărit să cunoaştem mentalitatea, cultura, nevoile oamenilor din această ţară, şi să înţelegem cum putem să slujim această Biserică şi acest popor, şi bineînţeles să învăţăm limba.

În 1997 am început activitatea editorială şi am deschis librăria „Pauline” în Bucureşti, pe strada Bărăţiei, nr. 27. Am început traducerea a trei-patru cărţi, care au fost tipărite în Italia, după care am continuat să tipărim în ţară. Pentru traduceri beneficiem de sprijinul unor colaboratori români. Lucrările editate de noi urmăresc formarea umană şi spirituală, pentru tineri, adulţi, copii, familii. Desigur cea mai importantă pentru noi este răspândirea evangheliei. De aceea, printre primele cărţi editate de noi se numără „Sfintele Evanghelii – cu fişe de aprofundare”. Am scos de asemenea casete audio cu cântece, înregistrate în ţară, precum şi casete video, la care am realizat titrarea în limba română.

– Surorile Pauline sunt cunoscute în special pentru activitatea lor editorială. De ce această activitate în Congregaţia Dvs?
– Este vorba de carisma Congregaţiei noastre. La vârsta de 16 ani, Don Giacomo Alberione, care a fondat această Congregaţie în 1915, în Italia – împreună cu alte zece ramuri cu care formăm împreună Familia Paulină -, se întreba ce poate să facă pentru lumea secolului XX. Într-o noapte de rugăciune, a avut intuiţia de a folosi mijloacele de informare în scopul evanghelizării. Trebuie spus că în aceea vreme aceste mijloace erau folosite în mare parte în scopuri negative, împotriva Bisericii şi a învăţăturii ei, iar Biserica la rândul ei considera mass-media un lucru negativ. Don Alberione a fost unul dintre cei care s-au gândit că trebuie să ne punem împotriva lucrurilor rele cu lucrurile bune, să intrăm în mijloacele de informare cu ceva pozitiv. Acesta a devenit idealul său. Spiritualitatea lui a însemnat urmarea lui Cristos, care a spus: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa”. El se ruga în faţa Sfântului Sacrament patru ore pe zi, ceea ce constituia hrana sa spirituală. Astăzi, în continuarea exemplului său, şi noi avem zilnic oră de adoraţie – de unde ne luăm forţa de care avem nevoie pentru a-i putea ajuta pe oameni.

– Totuşi, de ce Surori Pauline? De ce Fiicele Sfântului Paul?
– Citind vieţile marilor sfinţi şi ale unor fondatori de Congregaţii, Don Alberione şi-a dat seama că cel mai aproape de ceea ce simte el este Sfântul Paul, Apostolul Neamurilor, care a trăit într-un mod unic şi deosebit evanghelia lui Cristos, spunând: „nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine”, şi astfel simţea că nu poate să rămână pe loc, ci trebuie să meargă la toată lumea, să vestească evanghelia. Aceasta face parte şi din carisma noastră: să răspândim Evanghelia la toţi oamenii prin librării, expoziţii, în parohii.

Acesta este şi scopul principal al întâlnirilor noastre cu tinerii, cu copiii, cu preoţii, cu credincioşii în general: să trezim sau să întărim în ei dorinţa de a cunoaşte evanghelia, să facem ca evanghelia să fie pentru ei o carte vie. Dorinţa noastră este ca oamenii să citească cultura la lumina evangheliei, să facem ca ideile din evanghelie să pătrundă în cultură, pentru ca Cristos să intre în istorie, în întreaga viaţă, pentru ca omul să primească răspunsuri la întrebările existenţiale, şi să se întoarcă astfel la Dumnezeu.

– Este oare astăzi „rentabilă” publicarea de cărţi? Mai dedică oamenii timp cititului?
– Se vorbeşte despre o criză a cititului. Dacă însă un om găseşte într-o carte răspunsul la o întrebare care îl frământă, el va căuta mai departe răspunsul în cărţi. Dacă un copil mic este învăţat să ţină şi el în mână o carte, să citească din ea, va învăţa să iubescă şi mai târziu cărţile. Noi dorim să creem tocmai o mentalitate de a citi. A citi în general, şi a citi Evanghelia în special. Căutăm să înţelegem ce cărţi sunt necesare în România, care ar avea un impact mai mare aici. În deplasările noastre discutăm cu preoţii ce pot să facă ei pentru răspândirea evangheliei, pentru ca să le trezească oamenilor interesul în a citi.

– În încheiere ne puteţi da câteva titluri care se află în pregătire?
– Desigur. „Sf. Augustin”, „Lectio divina”, „Controlul cerebral şi emoţional”, „Speranţa înseamnă” şi „L-au întâlnit pe Isus”.