Bătrânii trebuie să joace un rol activ în societate
20.09.2002, Berlin (ZENIT) - Vaticanul au adresat un apel comunităţii internaţionale să aplice măsurile care vor le vor permite bătrânilor să contribuie în mod activ la viaţa socială.
Apelul a fost făcut de arhiepiscopul Diarmuid Martin, observator permanent al Vaticanului la Naţiunile Unite de la Geneva, în timpul Conferinţei europeane ministeriale asupra îmbătrânirii. Conferinţa, sponzorizată de Comisia economică pentru Europa a Naţiunilor Unite, s-a ţinut la Berlin între 11 şi 13 septembrie. Arhiepiscopul Martin subliniat că „prea des, astăzi, longevitatea şi bătrâneţea sunt catalogate drept probleme”. De fapt, ele sunt „un dar al lui Dumnezeu, de care trebuie să ne bucurăm şi pe care să le folosim cu folos.”
Reprezentantul Vaticanului a făcut apel la instituţiile sociale să garanteze existenţa unei cadru propriu aşa încât persoanele în vârstă să poată fi în continuare active în societate. „Noi nu am luat încă pe deplin în considerare semnificaţia vastă a schimbărilor demografice care vor apărea în urma măririi longevităţii în Europa”, a spus el.
„Schimbările în modele de familie din multe ţări europene au condus la o mai mare izolare a oamenilor în vârstă” a continuat. Acesta este rezultatul unor curente filosofice individualiste care duc la scăderea ratei naşterilor şi reducerea „capacităţii familiei de a-şi îndeplini rolul în societate”, a explicat arhiepiscopul Martin. „Problema răspândirii şi creşterii longevităţii necesită nu numai schimbări de ordin structural în societăţile noastre, ci şi în alegerile pe care le fac oamenii”, a subliniat reprezentantul Vaticanului.
Situaţia existentă aduce două provocări. Pentru a se asigura că persoanele în vârstă pot rămâne independente „şi active cât mai mult timp posibil, accentul trebuie pus îndeosebi pe structurile din domeniul educaţiei care să furnizeze stimuli intelectuali şi să se adreseze, de asemenea, nevoilor spirituale particulare ale persoanelor în vârstă”, a subliniat arhiepiscopul. În plus, există „nevoia de a sprijini o imagine mai pozitivă a oamenilor în vârstă”, a mai spus el.
Arhiepiscopul a adăugat că „trebuie să recunoaştem că societăţile noastre sunt societăţi formate din mai multe generaţii, şi că oamenii în vârstă nu se află la periferii. Recunoaşterea socială nu trebuie să fie legată numai de productivitatea economică. Demnitatea fiecărei persoane în vârstă nu depinde de aparenta sa capacitate”.
