Pastorala în parohie pentru tineri este o prioritate pentru Biserică
02.09.2002, Vatican (ZENIT) - Centrele parohiale pentru tineri, sau „oratoriile”, cum le-a numit Sf. Ioan Bosco, sunt atelierul unei credinţe active, un „loc pentru educaţie” şi o „şcoală a slujirii” faţă de ceilalţi, a spus Papa Ioan Paul al II-lea. Sfântul Părinte a făcut această observaţie sâmbătă, când a primit la Castel Gandolfo în jur de 400 de pelerini din Varese, Italia. Pelerinii au celebrat centenarul oratoriului pentru tineri Sf. Victor şi al asociaţiei sportive Robur et Fides.
Potrivit Sfântului Părinte, oratoriul este cel mai potrivit loc pentru asistenţa pastorală a tinerilor. Alături de familie, un astfel de centru pastoral „constituie o prioritate pentru Biserică”, a spus el. Centrul este un mediu în care copiii şi tinerii pot să îşi întărească „valorile primite în familie”, a spus Papa. „Activităţi sportive, oferite de parohii”, contribuie de asemenea la acest obiectiv. Dacă sunt planificate bine, ele îi ajută pe tineri „să fie generoşi şi să se ajute reciproc”, a spus el.
Sfântul Părinte şi-a exprimat speranţa ca serviciile culturale şi sportive oferite de parohii „să se distingă printr-o generoasă deschidere faţă de solidaritate”. Tocmai în slujire, inspirată de rugăciune, se poate găsi „calea privilegiată” pentru naşterea şi creşterea vocaţiilor eclesiale autentice, „marcate de dedicare în slujirea celorlalţi”, a subliniat Papa Ioan Paul al II-lea.
