Adriana: Mai aproape de cer
11.07.2002, Iaşi (Catholica) - Adriana este cunoscută tuturor celor care iubesc muzica uşoară, având deja la activ mai multe video-clipuri, difuzate de cele mai importante posturi tv din România, precum şi două albume. Ce poate nu ştiu foarte mulţi este că ea s-a lansat din mijlocul parohiei romano-catolice Adormirea Maicii Domnului din Iaşi.
Cel de-al doilea album al Adrianei poartă numele „Mai aproape de cer” şi a fost realizat împreună cu Corul mixt „Juvenes Ecclesiae” al parohiei romano-catolice, şi cu susţinerea Fundaţiei Culturale Phoenix. Adriana nu uită de unde a pornit: „am învăţat să cânt la biserică” declară ea cu orice ocazie. Iar acest album, spre deosebire de primul, are un conţinut prepoderent religios. Printre piesele incluse pe CD se află cântece interpretate frecvent la întâlnirile de tineret: Când viaţa ne pare lipsită de sens; Eu caut faţa Lui; În iarna geroasă (colind); Dă-mi a Ta iertare Părinte; Doamne, trăieşte în mine; Cântă suflete. Materialul muzical este imprimat chiar în interiorul Catedralei romano-catolice din Iaşi.
Toate aceste piese au fost realizate în colaborare cu corul Catedralei din Iaşi, condus de dirijor Maximilian Husaru. Pe coperta CD-ului, Adriana mulţumeşte: „parohiei romano-catolice Iaşi; Episcopului Petru Gherghel; parohului Petru Belşeagă:; corului mixt Juvenes Ecclesiae; fundaţiei culturale Phonenix. […] cum fiecare dintre noi are datoria morală de a lăsa lumea un pic mai bună şi mai frumoasă decât a găsit-o, va trebui să luptăm cu toate `armele` noastre: arta, dragostea, înţelegerea, curajul pentru ca împreună să ajungem `mai aproape de cer`.”
Adriana este acum elevă la Liceul de Arta `N.Tonitza` din Bucureşti. Albumul ei este disponibil atât pe CD cât şi pe casetă audio, la preţul de 100.000 lei, respectiv 50.000 lei. În ambele forme, albumul poate fi comandat direct prin Internet, prin librăria „Presa Bună”.
