Preasfinţitul Frenţiu continuă să trăiască printre noi
11.07.2002, Oradea (Catholica) - Astăzi se împlinesc 50 de ani de la moartea Episcopului Valeriu Traian Frenţiu (1875-1952). Cu această ocazie Catholica a stat de vorbă cu pr. Ovidiu Horea Pop, fostul rector al Institutului Teologic al Eparhiei de Oradea, despre personalitatea Episcopului Frenţiu. Redăm în continuare acest interviu:
– Preasfinţitul Frenţiu, deşi a păstorit şi alte Eparhii, a rămas în memoria tuturor ca Episcopul de Oradea.
– Da. Deşi în momentul numirii ca Episcop al Eparhiei de Oradea-Mare (Gran Varadino rumenorum) Episcopul Frenţiu era de aproape zece ani Episcop al Lugojului, iar între 1941-46 fusese Administrator Apostolic al Provinciei Mitropolitane din România, totuşi trăsăturile dominante ale personalităţii sale s-au manifestat mai plenar la Oradea. Aici a păstorit din 3 mai 1922 şi până la data de 29 octombrie 1948, când a fost arestat şi împiedicat să-şi mai exercite atribuţiile specifice misiunii sale.
– Prin ce a rămas Excelenţa Sa în memoria credincioşilor Eparhiei de Oradea, şi nu numai?
– Valeriu Traian Frenţiu a avut numeroase iniţiative prin care s-a remarcat, unele dintre ele consacrându-l până în zilele noastre. Desigur marea realizare a fost instituirea unei comisii de arhitecţi care să proiecteze viitoarele edificii şi biserici ale eparhiei într-un stil românesc, neo-brâncovenesc. Încântă şi astăzi ochii vizitatorilor clădirile Seminarului Tinerimii române-unite (azi sediul Facultăţii de Teologie greco-catolică) şi ale Şcolii normale (azi sediul Liceului greco-catolic) sau numeroasele biserici parohiale construite după acest stil.
A fost iniţiatorul exerciţiilor spirituale pentru preoţi, a sprijinit tentativele de reformă muzicală ale preotului Francisc Hubic sau a promovat pelerinajele în vederea creşterii trăirii spirituale printre credincioşi. Pentru realizarea acestui deziderat a invitat şi numeroase ordine religioase în eparhie. Dar s-a evidenţiat şi mai mult printr-o dărnicie rămasă proverbială. În acest sens a sprijinit material constituirea AGRU-lui şi principalele iniţiative ale acestuia din perioada interbelică. Numeroase cărţi s-au tipărit cu sprijinul său şi numeroşi au fost aceia care au beneficiat de burse din visteria episcopală.
– Toată această „carieră” a culminat cu martiriul său.
– Tot o mare realizare în fapt: aceea că a reuşit să rămână fidel Bisericii lui Cristos până în ultima clipă a existenţei sale pământeşti, dându-şi obştescul sfârşit la Sighet, în celebra închisoare, şi fiind înmormântat pe malurile Tisei într-un loc necunoscut. Dar el continuă să trăiască printre noi, mai ales prin ceea ce a făcut pentru oameni.
