Papa îi îndeamnă pe tineri la castitate
07.07.2002, Vatican (ZENIT) - Cu doar câteva săptămâni înainte de Ziua Mondială a Tineretului din Toronto, Papa Ioan Paul al II-lea i-a îndemnat pe tineri „să redescopere valoarea castităţii şi să trăiască relaţiile inter-personale în spiritul respectului reciproc şi al iubirii sincere”.
Adresându-se credincioşilor aflaţi astăzi în Piaţa San Pietro, Papa a amintit exemplul Sf. Maria Goretti (1890-1902), o tânără ucisă după ce s-a opus avansurilor de natură sexuală din partea unui tânăr. Alessandro Serenelli, care în mai multe rânduri i-a făcut avansuri Mariei Gotetti, a înjunghiat-o cu un cuţit atunci când aceasta l-a refuzat. Regretându-şi fapta, şi având mai apoi o viaţă exemplară, Serenelli a participat la canonizarea ei la 24 iunie 1950.
„Sf. Maria Goretti este un exemplu pentru tinerele generaţii, ameninţate de o mentalitate a lipsei angajamentului, în care este greu de înţeles importanţa valorilor în privinţa cărora nu este permisă niciodată acceptarea compromisului”, a explicat Papa Ioan Paul al II-lea.
„Deşi a fost săracă şi fără educaţie şcolară, Maria, care nu împlinise încă 12 ani, a manifestat o personalitate puternică şi matură, formată de educaţia religioasă primită în familie”, a spus Papa. „Aceasta i-a permis nu numai să îşi apere propria persoană cu castitate eroică, ci şi să îşi ierte ucigaşul.”
„Martirajul ei ne aminteşte că fiinţa umană nu se împlineşte urmând impulsurile plăcerii, ci prin trăirea vieţii cu iubire şi responsabilitate”, a subliniat Sfântul Părinte în discursul său rostit înainte de rugăciunea Angelus de la amiază.
„Ştiu bine cât de mult voi, dragi tineri, sunteţi sensibili la aceste idealuri”, le-a spus Papa Ioan Paul al II-lea celor adunaţi în Piaţa San Pietro. „În speranţa întâlnirii cu voi pentru două săptămâni la Toronto, doresc astăzi să vă repet: nu lăsaţi cultura posesiilor şi a plăcerilor să adoarmă conştiinţele voastre!” a încheiat el. „Fiţi santinele vigilente, pentru a putea fi protagonişti adevăraţi ai noii omeniri.”
