Eveniment cultural de excepţie: Lansarea Bibliei
04.07.2002, Bucureşti (Creştinism-Ortodox.ro) - Joi, 4 iulie 2002, ora 13. 00, la Palatul Patriarhiei a avut loc lansarea Bibliei, Editie jubiliara a Sfantului Sinod in versiune revizuita, redactata si comentata de Inalt Prea Sfintitul Bartolomeu Anania, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului si Clujului.
Editia jubiliara a Sfintei Scripturi este rezultatul unei stradanii de peste un deceniu a Inalt Prea Sfintitului Bartolomeu Anania. Revizuita conform normelor limbii romane contemporane, cu numeroase note si comentarii lamuritoare ale textului sfant, actuala versiune a Sfintei Scripturi are ca izvor de plecare Septuaginta.
La eveniment au participat Prea Fericitul Parinte Patriarh Teoctist, ceilalti membri ai Sfantului Sinod si Adunarii Nationale Bisericesti ale Bisericii Ortodoxe Romane, personalitati ale vietii academice, culturale si universitare, reprezentanti ai autoritatilor de stat etc. (Birourile de presa ale Patriarhiei si Arhiepiscopiei Bucurestilor)
