Mirul la Valea Mare, Roman şi Botoşani
26.06.2002, Iaşi (Catholica) - La sfârşitul săptămânii trecute, Episcopii de la Iaşi au fost prezenţi în trei localităţi moldave pentru a oferi darul Duhului Sfânt: Preasfinţitul Petru Gherghel a fost la Roman, iar Preasfinţitul Aurel Percă la Valea Mare şi la Botoşani.
PS Petru Gherghel a avut bucuria de a fi prezent, duminică, 23 iunie, în marea comunitate de la parohia „Sfânta Tereza” din Roman. După ce în aplauzele şi cântările credincioşilor Episcopul a fost întâmpinat de părintele paroh Dumitru Farcaş (care este decan de Roman), a început Liturghia Pontificală. Pentru că biserica este insuficient de mare (construită în 1942), celebrările au avut loc în curtea bisericii. Episcopul a fost înconjurat de 23 de preoţi veniţi din tot decanatul de Roman. Au fost miruiţi aici 129 de copii.
Preasfinţitul Aurel Percă a administrat, sâmbătă 22 iunie, sacramentul mirului în parohia Valea Mare, judeţul Bacău. A fost însoţit de Mons. Grigore Duma, originar din această comunitate. Oaspeţii au fost întâmpinaţi de părintele paroh Viorel Ababei şi de părintele vicar Gabriel Bucur. Au fost miruiţi 141 copii, îmbrăcaţi toţi în costume naţionale, specifice zonei. Duminică, 23 iunie, a fost zi de sărbătoare şi pentru parohia catolică din Botoşani, care şi-a serbat şi hramul Sf. Ioan Botezătorul. La Liturghie Episcopul a fost înconjurat de majoritatea preoţilor din Bucovina. Au fost miruiţi un număr de 34 de copii.
Mai multe informaţii şi imagini se găsesc la rubrica Actualitate a sitului Diecezei de Iaşi, www.ercis.ro.
