Mişcarea Neocatecumenală nu poate fi încă aprobată oficial de Vatican
04.06.2002, Vatican (CWNews) - Vaticanul nu este încă gata să aprobe statutele oficiale ale Mişcării Neocatecumenale, au arătat surse informate, datorită problemelor privind rolul preoţilor în cadrul comunităţii.
De mai bine de un an, conducerea Mişcării Neocatecumenale lucrează pentru aprobarea statutelor, care ar permite recunoaşterea oficială a organizaţiei din partea Vaticanului. Grupul, fondat de către laicul spaniol Kiki Arguello, în 1967, s-a răspândit în peste 100 de ţări, şi a atras preoţi şi seminarişti, precum şi credincioşi laici.
În primăvara anului trecut, liderii mişcării au prezis faptul că statutele oficiale vor fi aprobate în curând. Patru proiecte succesive ale acestor statute au fost însă întocmite, şi de fiecare dată proiectele au fost trimise înapoi pentru noi modificări.
Acum oficiali în cunoştinţă de cauză ai Vaticanului spun că statutele vor fi publicate înainte de sfârşitul acestei veri, cel mai devreme. Pentru a obţine aprobarea Vaticanului, statutele finale trebuie să fie aprobate de trei dicastere: Congregaţiile pentru Doctrina Credinţei, pentru Cler, şi pentru Cultul Divin şi Disciplina Sacramentelor.
În luna aprilie a anului 2001, Papa Ioan Paul al II-lea a arătat că statutele Mişcării Neocatecumenale conţin o problemă „delicată”, privind relaţiile dintre preoţi şi laici. Papa a scris, într-o scrisoare adresată Cardinalului J. Francis Stafford, Preşedintele Consiliului Pontifical pentru Laici, că este crucial pentru organizaţie să indice „supunerea faţă de păstorii Bisericii”.
Problemele legate de statutul preoţilor în Mişcarea Neocatecumenală implică de fapt două aspecte diferite. Unul dintre ele este relaţia dintre mişcare şi ierarhia Bisericii: cum se încadrează grupul în structura autorităţii ierarhice. Celălalt aspect implică responsabilităţile preoţilor care sunt membri ai mişcării: de cine ar trebui ei să asculte?
