Cristos a ieşit pe străzile Iaşiului
03.06.2002, Iaşi (Catholica) - Duminică, Iaşiul a fost în sărbătoare: Cristos a fost purtat pe străzile acestui oraş al Moldovei de către Episcopul Petru Gherghel, alături de zeci de preoţi, diaconi, ministranţi, seminarişti, persoane consacrate şi o mulţime imensă de credincioşi.
În Biserica Catolică de rit latin, joi, 30 mai, s-a celebrat Joia Verde, solemnitatea „Trupul şi Sângele Domnului”. La Iaşi, celebrarea a fost mutată pe prima duminică, respectiv 2 iunie. După Liturghia de la ora 11 din Catedrala „Adormirii Maicii Domnului”, un imens cortegiu a pornit în procesiunea cu Sfântul Sacrament. Ceremoniile au fost prezidate de PS Petru Gherghel, Episcopul Diecezei de Iaşi, asistat de PS Aurel Percă, Episcopul Auxiliar al aceleiaşi Dieceze.
La procesiune au participat şi corurile din Iaşi, cărora li s-a adăugat şi fanfara militară, ce a intonat de asemenea cântece euharistice. Au mai participat primarul oraşului, viceprefectul, un reprezentant al Bisericii Ortodoxe, al Universităţii, al Armatei, şi mulţi alţii. La sfârşitul celebrării, aflăm din corespondenţa pr. Iosif Dorcu, decanul de Iaşi, ambii Episcopi au oferit celor prezenţi binecuvântarea specială pe care au primit-o de la Sfântul Părinte, la întâlnirea recentă de la Plovdiv, Bulgaria.
