Guatemala se pregăteşte pentru vizita papală
29.05.2002, Guatemala (ZENIT) - Biserica Catolică din Guatemala se află în toiul pregătirilor pentru vizita pe care în 29-30 iulie o va face aici Papa Ioan Paul al II-lea, după încheierea Zilei Mondiale a Tineretului.
Sfântul Părinte va sosi în Guatemala din Toronto, şi îl va canoniza pe Fr. Pedro de San José de Betancur (1926-1967), membru al Ordinului Terţial al Sf. Francisc, şi fondator al Ordinelor Fraţilor şi Surorilor Betleemite.
Arhiepiscopul mitropolitan Rodolfo Quezada şi Arhiepiscopul Ramiro Molliner, Nunţiu Apostolic, au declarat marţi în faţa presei că nu s-au gândit la posibilitatea că Papa nu va veni. „Este o ipoteză şi noi nici măcar nu am analizat-o. Noi ne pregătim ca şi cum sănătatea Sfântului Părinte ar fi 300%”, a spus Arhiepiscopul Quezada.
Arhiepiscopul tocmai a vizitat Roma, ocazie cu care au fost aprobate detaliile privind ceremonia de canonizare. Fr. Pedro va deveni de asemenea primul Sfânt canonizat din Insulele spaniole Canare, unde s-a născut. La conferinţa de presă a fost prezentat un model la scară a altarului care va fi ridicat pentru ceremonia de canonizare.
