Creştini, gata cu complexele de inferioritate
14.11.2008, Roma (Catholica) - Este timpul ca creştinii să lase la o parte complexele de inferioritate şi să devină martori curajoşi în lume, a afirmat preşedintele Consiliului Pontifical pentru Laici la deschiderea, joi, a celei de-a 23-a adunări generale a acestui dicaster al Vaticanului. Tema adunării, conform L`Osservatore Romano, este „La 20 de ani după `Christifideles Laici`: amintiri, evoluţii, noi provocări şi sarcini”.
Cardinalul Stanislaw Rylko a analizat situaţia din societăţile apusene, caracterizată de „dictatura relativismului”, şi a denunţat sporirea „atitudinii anti-creştine” care „face din atacurile împotriva creştinilor, în particular a catolicilor, o acţiune corectă politic”. Astăzi, a avertizat el, „cel care doreşte să trăiască şi să acţioneze conform Evangheliei lui Cristos are de plătit un preţ, chiar şi în societăţile cele mai liberale din Occident”. „Ideea creării unui om nou dezrădăcinat de tradiţia iudeo-creştină şi a unei noi ordini mondiale câştigă teren”, a susţinut Cardinalul Rylko. În acest sens, a continuat el, problema pentru creştini nu este că sunt o minoritate ci mai degrabă „faptul că ne punem noi înşine la margine, făcându-ne noi pe noi irelevanţi, datorită lipsei de curaj „.
„Pentru creştini”, a mai spus Cardinalul, „a sosit momentul să se elibereze de falsul complex de inferioritate, pentru a fi martori curajoşi ai lui Cristos”. Aceasta trebuie să fie „ora laicatului”, a continuat el, subliniind că au „responsabilitate în diversele sfere ale vieţii publice, de la politică la promovarea vieţii şi familiei, de la muncă la economie, de la educaţie la formarea tineretului”. Această învăţătură a Conciliului Vatican II a fost dezvoltată de Papa Ioan Paul al II-lea în exortaţia apostolică „Christifideles Laici”, numită de Cardinal „un adevărat ghid pentru întreaga Biserică”. Cardinalul Angelo Scola, Patriarh de Veneţia, a susţinut afirmaţiile Cardinalul Rylko. I-a îndemnat pe creştini la colaborare în lumea politicii: „Laicii sunt chemaţi să urmărească o ordine socială justă. Este o sarcină ce îi aşteaptă atât la nivel personal cât şi comunitar, o sarcină care implică asumarea valorilor şi creativitate în evanghelizare”.
