Franciscanii din Betleem sunt în continuare într-o situaţie dificilă
15.04.2002, Betleem (ZENIT) - Franciscanii din Bazilica Naşterii se află încă într-o situaţie extrem de dificilă, au informat pentru ZENIT surse din Curia Generală a Fraţilor Minori. Armata israeliană împiedică încă furnizarea de apă şi electricitate, precum şi aprovizionarea. Sursele au mai declarat că duminică noaptea, „ca în fiecare noapte”, călugării au auzit explozii puternice şi schimburi de focuri în afara Bazilicii.
„Fraţii şi surorile franciscane, după cum au făcut în fiecare zi din această perioadă de criză fără precedent, s-au întâlnit pentru rugăciune în numeroase momente ale zilei, pentru a invoca tăria harului divin pentru a-şi putea continua cu fidelitate misiunea în locul naşterii Mântuitorului lumii”, a declarat Superiorul General al Curiei Generale din Roma.
Asediul armat al Bazilicii a ajuns în a 14-a zi. Toate eforturile diplomatice de a determina autorităţile israeliene de a renunţa la asediu au eşuat. Israelienii cer palestinienilor aflaţi în interiorul Bazilicii, printre care este şi guvernatorul districtului Betleem, să se predea. Mulţi dintre palestinienii din interiorul locului sacru sunt înarmaţi. Prim-ministrul Ariel Sharon a declarat ieri că în Bazilică sunt „terorişti căutaţi”. Ei pot să aleagă între a fi judecaţi în Israel sau a fi exilaţi dacă se predau, condiţia pentru ca toţi cei care se află în Bazilică să îşi redobâdească libertatea, a spus el.
Tot duminică, armata israeliană a oferit medicamente pentru fratele Johannes Simon, un franciscan german care suferă de diabet. Acestuia i se terminaseră medicamentele, iar viaţa îi era în pericol. Surse franciscane au informat că Crucii Roşii nu i s-a permis accesul în complexul Bazilicii.
Pr. David Jaeger, purtător de cuvânt al Custodiei Ţării Sfinte, a declarat astăzi: „Ne înnoim apelul către cele două părţi de a grăbi procesul de găsire a unei mult dorite soluţii paşnice şi onorabile, cerută de asemenea şi de înţelegerile internaţionale semnate de fiecare parte cu Sfântul Scaun.” El a mai spus: „Dat fiind că până astăzi responsabilitatea pentru eşecul negocierilor este atribuită de fiecare parte celeilalte părţi, adresăm această provocare urgentă: fiţi primii care să anunţaţi că aţi acceptat o soluţie pe care cealaltă parte să nu se simtă în mod obiectiv autorizată să o respingă.”
