Legea eutanasiei din Olanda creează o presiune subtilă asupra pacienţilor
11.04.2002, Vatican (ZENIT) - În Olanda, începând cu 1 aprilie, când a intrat în aplicare noua lege, eutanasia a fost decriminalizată în unele cazuri. Legea permite pacienţilor cu „suferinţe foarte mari” să ceară ajutor medicilor pentru a muri. Medicii trebuie să ia câteva măsuri specifice. Oricine efectuează eutanasia trebuie să fie sigur că pacientul „a făcut o alegere voluntară şi bine gândită”. Şi înainte de a îndeplini cererea pacientului, medicul trebuie să consulte un coleg independent, care să îşi dea în scris acordul doar după verificarea stării pacientului.
Legea recunoaşte validitatea unei declaraţii scrise care exprimă intenţia de a se recurge la eutanasie, inclusiv în cazurile în care pacienţii nu mai sunt capabili să decidă pentru ei înşişi. Eutanasia poate fi cerută încă de la vârsta de 16 ani. Pentru copiii cu vârsta între 12 şi 16 ani trebuie acordul părinţilor. Respectarea tuturor condiţiilor necesare trebuie verificată de către o comisie formată din trei experţi: unul în drept, unul în medicină şi unul în etică. Profesorul Bernard Crul, de la Universitatea Catolică din Nijmegen, a vorbit la Radio Vatican despre noua lege.
– Referinţa, din legea olandeză, la „suferinţe de nesuportat” este justificarea fundamentală pe care se bazează toţi cei care sprijină eutanasia.
– Este adevărat. Totuşi, unii medici, care au aflat de posibilităţile oferite astăzi pentru tratarea pacienţilor, spun: „Dacă aş fi ştiut despre această posibilitate, nu aş fi aplicat eutanasia în cazul unui anumit pacient, acum câţiva ani”.
Un alt factor important este comportamentul persoanelor care sunt în jurul pacientului. Când este linişte şi mângâiere, suferinţa este uşurată. În opinia mea, de multe ori dorinţa de a cere eutanasia îi este indusă pacientului de atmosfera care îl înconjoară.
Când pacientul simte că prezenţa sa ca persoană bolnavă nu este bine primită – deoarece prietenii şi familia nu pot să facă faţă epuizării cauzate de suferinţa sa – el simte un mare impuls spre eutanasie.
– În ce stadiu se află cercetarea privind îngrijirea paleativă?
– Într-un stadiu foarte avansat. Totuşi, trebuie să existe întotdeauna un echilibru între nivelul suferinţei pe care pacientul este capabil să îl îndure şi uşurarea care poate fi oferită prin îngrijirea paleativă.
Am pacienţi care îmi spun: „Doctore, voi cere eutanasia când nu mă voi mai putea ridica din pat”. Apoi, când ajung în acest punct, când nu se mai pot ridica din pat, ei nu cer eutanasia pentru că au învăţat să accepte noua situaţie; ei sunt foarte mult susţinuţi în aceasta de poziţia personalului medical şi a celor dragi ai lor.
– Această lege permite unui tânăr în vârstă de 16 ani să recurgă liber la eutanasie. Nu există riscul unor alegeri pripite?
– Da, bineînţeles. Mă opun total unei astfel de soluţii. Depresia este un diagnostic foarte frecvent în adolescenţă.
– Ca medic, ce implicaţii etice are eutanasia pentru dumneavoastră?
– Nu voi obosi niciodată să spun că în prezent există şi alte posibilităţi. Sunt convins că medicii nu trebuie să dea singuri soluţia. Comunitatea şi societatea trebuie să îi sprijine pe cei săraci şi să le ofere oamenilor posibilitatea de a muri cu demnitate şi în pace. Nu este corect să limităm aceasta la o problemă strict medicală. Este un câmp foarte larg care implică întreaga societate.
