O nouă enciclică socială: Caritas in veritate
07.07.2009, Vatican (Catholica) - În dimineaţa zilei de marţi, 7 iulie 2009, la biroul de presă al Vaticanului, a avut loc o conferinţă de presă pentru prezentarea noii enciclice a Papei Benedict al XVI-lea „Caritas in veritate”. La eveniment au participat Cardinalul Renato Raffaele Martino, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Justiţie şi Pace (CPJP), Cardinalul Paul Josef Cordes, preşedintele Consiliului Pontifical „Cor Unum”, Arhiepiscopul Giampaolo Crepaldi, secretar al CPJP, recent numit ca Episcop de Triste, Italia, şi Stefano Zamagni, profesor de economie politică la Universitatea din Bologna, Italia, consultor pe lângă CPJP.
În intervenţia sa, Cardinalul Martini a vorbit despre nevoia pentru o nouă enciclică la 20 de ani după „Centisimus Annus” din 1991 a Papei Ioan Paul al II-lea, insistând apoi asupra unor schimbări ce au avut loc în ultimele două decenii. „Ideologiile politice ce au caracterizat perioada dinainte de 1989 par a fi pierdut din virulenţă, dar au fost înlocuite de noua ideologie a tehnologiei”, a susţinut el. „Diferite aspecte ale globalizării au fost accentuate, datorită pe de o parte faptului că nu mai există două blocuri de putere opuse şi, pe de altă parte, reţelei de calculatoare mondiale. […] Religiile s-au întors pe centrul scenei lumii. […] Anumite ţări mari au ieşit din situaţia de înapoiere, schimbând semnificativ balanţa geopolitică.” Aceste „mari noutăţi […] ar fi fost suficiente în sine pentru a motiva scrierea unei noi enciclice sociale”, a spus Cardinalul, „dar mai există încă un motiv: […] `Caritas in veritate` a fost concepută de Sfântul Părinte pentru aniversarea a 40 de ani de la `Populorum Progressio` a Papei Paul al VI-lea”, chiar dacă tema noii enciclice „nu este `dezvoltarea popoarelor` ci `dezvoltarea umană integrală`. […] Am putea spune atunci că perspectiva din `Populorum Progressio` a fost lărgită.” Prelatul a continuat: „`Caritas in veritate` arată cu claritate nu doar că pontificatul Papei Paul al VI-lea nu a fost `un pas înapoi` pentru doctrina socială a Bisericii, după cum s-a spus adesea, ci că Papa şi-a adus o contribuţie semnificativă la formarea unei viziuni a doctrinei sociale a Bisericii în lumina documentului `Gaudium et spes` şi a tradiţiei anterioare, oferind temelia pe care mai apoi Papa Ioan Paul al II-lea a putut construi.”
La rândul său, Arhiepiscopul Crepaldi a vorbit despre diferitele teme abordate de această nouă enciclică. „Pentru prima oară două drepturi fundamentale, la viaţă şi la libertatea religioasă, primesc un spaţiu explicit şi larg într-o enciclică socială. […] Ele sunt legate organic de problema dezvoltării. […] În `Caritas in veritate` aşa numita `problemă antropologică` devine în toate privinţele o `problemă socială`.” Alte două elemente conţinute în enciclică sunt: mediul – în care natura nu este văzută ca „depozit de resurse naturale” ci ca „lume creată”, încredinţată fiinţelor umane „pentru binele tuturor” – şi tehnologia – „prima oară când o enciclică tratează atât de mult această temă”. Arhiepiscopul a mai spus: „Continua referinţă la Adevăr şi Iubire insuflă în `Caritas in veritate` o mare libertate de gândire ce trece dincolo de toate ideologiile care din păcate încă influenţează problema dezvoltării.”
Cardinalul Cordes a explicat că „dacă prima enciclică a Papei, `Deus caritas est` despre teologia iubirii, conţinea unele indicaţii de doctrină socială, acum ne aflăm în faţa unui text dedicat în întregime acestui subiect”. După ce a subliniat că „doctrina socială a Bisericii este un element de evanghelizare”, Cardinalul a avertizat împotriva „citirii (ei) în afara contextului Evangheliei şi vestirii acesteia”, deoarece doctrina „este născută şi trebuie interpretată în lumina revelaţiei”. Preşedintele Consiliului Pontifical „Cor Unum” a explicat că „inima doctrinei sociale este mereu omenirea” şi a continuat: „Problema antropologică ne cere să răspundem unei întrebări centrale: ce fel de om dorim să promovăm? […] Poate o civilizaţie să supravieţuiască fără puncte fundamentale de referinţă, fără să privească spre eternitate, negând umanităţii un răspuns la întrebările ei cele mai profunde? Poate să existe o dezvoltare adevărată fără Dumnezeu?” Referindu-se la final la conceptul de progres, Cardinalul a subliniat faptul că enciclica „pe lângă că unifică două dimensiuni (a promovării umane şi a vestirii credinţei), introduce un element suplimentar în conceptul de progres, (şi anume) acela al speranţei”, căreia Papa i-a dedicat a doua sa enciclică, „Spe salvi”.
Profesorul Zamagni a subliniat că enciclica este favorabilă „conceptului de piaţă tipică economiei civile, conform căreia este posibilă experimentarea convieţuirii umane într-un cadru economic normal, şi nu în afara sau la marginea lui. […] Există trei factori ai crizei actuale. Primul priveşte schimbarea radicală în relaţia dintre finanţe şi producerea de bunuri şi servicii, care s-a consolidat în ultimii treizeci de ani. […] Al doilea factor este răspândirea, la nivelul culturii populare, a etosului eficienţei ca şi criteriu ultim după care se judecă şi se justifică problemele economice. […] A treia cauză este legată de specificitatea mediului cultural care s-a consolidat în ultimii ani pe valul ascendent al globalizării pe de o parte şi în contextul revoluţiei industriale, a tehnologiei informaţionale, pe de altă parte.”
Pe aceeaşi temă este şi videoştirea
