Conferinţă de presă pentru salvarea Catedralei Sf. Iosif
06.11.2008, Bucureşti (Catholica) - Miercuri, 5 noiembrie 2008, la ora 11.30, la Institutul Teologic Romano-Catolic „Sf. Tereza”, în Aula Magna la etajul patru, a avut loc o conferinţă de presă care l-a avut ca invitat pe senatorul Marius Marinescu, de la Partidul Conservator, aflăm de pe situl Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti.
Senator Marinescu este iniţiatorul unei iniţiative legislativă prin care se cere exproprierea pentru cauză de utilitate publică a terenului pe care se construieşte Cathedral Plaza. Scopul exproprierii pentru cauză de utilitate publică este cel al revenirii la destinaţia anterioară, de parc public cu amenajarea unor alei pietonale precum şi a unor spaţii de punere în valoare a patrimoniului arhitectural, cultural şi istoric prin amplasarea unor monumente comemorative. La conferinţă au luat cuvântul IPS Ioan Robu, Arhiepiscop-Mitropolit de Bucureşti, senator Marius Marinescu; a avut o intervenţie şi Radu Ciuceanu, fost deputat, actualmente preşedintele Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului.
Pe situl ARCB.ro sunt incluse ca material video luările de cuvânt din cadrul conferinţei de presă, precum şi întrebările din partea presei prezentă la conferinţă. La întrebarea reporterului TVR despre poziţia Vaticanului, Arhiepiscopul Ioan Robu a răspuns: „Sfântul Părinte a luat apărarea Bisericii locale din Bucureşti care are acest necaz cu clădirea de lângă Catedrală, şi dacă privim la poziţia pe care a adoptat-o până acum, cu intervenţii făcute pe lângă statul român în favoarea cauzei noastre, sunt sigur că această linie va fi continuată cu consecvenţă.”

Pe aceeaşi temă este şi videoştirea