Papa Ioan Paul al II-lea reflectează asupra tăcerii lui Dumnezeu

13.03.2002, Vatican (ZENIT) - Papa Ioan Paul al II-lea şi-a dezvoltat meditaţia sa de la audienţa generală de astăzi pornind de la un mister: de ce pare adesea că Dumnezeu tace în mijlocul suferinţelor din vieţile personale. Papa a vorbit despre suferinţa care atinge uneori vieţile credincioşilor: „Când durerea atinge limita, şi ne dorim ca paharul suferinţei să fie înlăturat, cuvintele explodează şi devin o întrebare sfâşietoare”.

„Acest strigăt exprimă întrebările legate de misterul lui Dumnezeu şi tăcerea Lui”, le-a spus Sfântul Părinte pelerinilor adunaţi în Aula Paul al VI-lea. El a recunoscut că o astfel de tăcere poate duce la o criză a credinţei, care face să apară întrebări ca „Îşi neagă Dumnezeu iubirea şi alegerile? A uitat El trecutul, când ne-a sprijinit şi ne-a făcut fericiţi?” Sfântul Părinte a repetat aceste întrebări când a meditat asupra Psalmului 76(77). El a continuat astfel o serie de peste un an de prelegeri asupra Psalmilor şi a cântărilor din Vechiul Testament care fac parte din Liturgia Orelor.

„Asemenea zilelor întunecate, în care cerul este acoperit de nori ameninţători de furtună, şi în viaţa noastră sunt zile pline de lacrimi şi teamă”, a spus Papa Ioan Paul al II-lea. „De aceea, încă din zori, rugăciunea devine o plângere, o implorare, o invocare a ajutorului”. În acele momente, rugăciunea devine „un strigăt după ajutor… adresat unui cer care pare mut, mâinile sunt înălţate în implorare, inima este copleşită din cauza părăsirii”, a spus Papa.

Totuşi, pentru psalmist, „Domnul nu este un împărat nepăsător, izolat în cerul lui luminos, indiferent faţă de problemele noastre”, a subliniat Papa Ioan Paul al II-lea. „Dacă ar fi fost aşa, Dumnezeu nu ar fi putut fi cunoscut, ar deveni o fiinţă crudă”, a spus Papa. În a doua parte a Psalmului, psalmistul cântă despre „mântuirea din trecut, care îşi are epifania de lumină în creaţie şi în eliberarea din sclavia Egiptului”, a continuat Papa Ioan Paul al II-lea.

„Prezentul amar este iluminat de experienţa mântuitoare din trecut, care este o sămânţă plantată în istorie: nu este moartă, ci numai îngropată, şi va încolţi mai târziu”, a subliniat Sfântul Părinte. Acest „memorial” al acţiunii lui Dumnezeu „nu este doar o vagă aducere aminte mângâietoare, ci reprezintă siguranţa acţiunii divine care nu se va sfârşi”, a insistat el.

„A mărturisi credinţa în lucrarea mântuitoare din trecut conduce la credinţă în Domnul şi, de aceea, şi în prezent”, a explicat Papa. „Astfel prezentul, care părea fără cale de ieşire şi fără lumină, este iluminat de credinţa în Dumnezeu şi se deschide faţă de speranţă”. El a adăugat: „Dumnezeu se va întoarce ca să ne conducă la mântuire”.