Liturghia cu cea mai numeroasă participare din întreaga istorie
01.03.2002, Vatican (ZENIT) - Canonizarea lui Juan Diego, programată pentru 30 iulie, ar putea marca Liturghia cu cea mai numeroasă participare din istoria Mexicului, au declarat pentru ZENIT surse ale Arhidiecezei de Mexico. După estimările făcute de Nunţiatura Apostolică şi difuzate agenţiilor de ştiri internaţionale, se aşteaptă participare a aproape 5 milioane de persoane – şi atunci s-ar putea vorbi de cea mai numeroasă participare la o Liturghie din întreaga istorie.
Sfântul Părinte va merge în Mexic după încheierea Zilei Mondiale a Tineretului de la Toronto. El va prezida în Mexic proclamarea sanctităţii indianului căruia în 1531 i-a apărut Fecioara de Guadalupe. Ceremonia va avea loc pe o suprafaţă de 1.000 de hectare, aflată la periferia oraşului Ciudad de Mexico.
Până acum, Liturghia cu cea mai numeroasă participare din istorie, a fost în timpul Zilei Mondiale a Tineretului de la Manila, din ianuarie 1995. Atunci, la Liturghie au participat între 4 şi 5 milioane de persoane. Dar această cifră ar putea fi depăşită pe 30 iulie, deoarece doar în zona capitalei Mexicului trăiesc în jur de 20 de milioane de oameni. Mexico numără aproximativ 90 de milioane de catolici, adică 90% din populaţia ţării.
În timpul vizitei sale, Sfântul Părinte va mai beatifica doi alţi laici indieni, martirizaţi în anul 1700. Juan Bautista şi Jacinto de los Ángeles, amândoi taţi de familie, au fost ucişi în statul Oaxaca. Misionarii dominicani le-au cerut celor doi indieni să aibă griji de biserici şi să protejeze puritatea credinţei creştine pe care au primit-o. Îndeplinindu-şi aceste sarcini, cei doi indieni au fost ucişi în San Francisco Cajonos, din Dieceza de Antequera. Congregaţia pentru Cauzele Sfinţilor a promulgat decretul privind beatificarea lor la 7 iulie anul trecut.
