Trista soarta a bisericutelor de lemn din Ardeal

23.02.2002, Bucureşti (România Liberă) - Altare lasate sa moara

Ca si oamenii, cladirile au fiecare o istorie a lor. Cand vine vorba despre lacasuri de cult ale caror origini se pierd in negura veacurilor si a istoriei Ardealului, simplul cuvant „cladire” primeste semnificatii de o profunzime simbolica, stiut fiind rolul unic pe care asemenea constructii l-au avut si il au inca in viata sociala, culturala si religioasa a comunitatilor rurale romanesti. Cu multe dintre ele, istoria a fost nedreapta. Construite cu chin din putinul fiecarei comunitati romanesti, dintr-un Ardeal aflat sub cizma Imperiului Austro-Ungar, bisericutele ardelenesti au suferit de-a lungul vremii aceleasi urgii ca si oamenii care le-au dat suflet. Au fost jefuite, arse, au fost daramate doar pentru a-si pierde semnificatia de loc sfant, unificator al constiintelor unor oameni la randul lor asupriti, batuti si tradati de atatea ori in istorie. Apoi, cu ele au fost nedrepti oamenii. Patruzeci si cinci de ani de comunism, de uniformizare fortata a constiintelor, de „colectivizare” a religiei au transformat multe dintre aceste lacasuri binecuvantate in ruine, in praf, in amintire. Au ramas doar in povesti spuse de batrani sfatosi si de femei in varsta, ce isi aduc aminte cu nostalgie si resemnare de bisericile copilariei lor.

In paragina dupa 1948

Satele din judetele Sibiu si Brasov sunt pline de biserici construite din lemn, lasate nedrept si deseori interesat in paragina si uitare. Chiar daca cele mai reprezentative monumente de arhitectura din zonele Sibiului si Brasovului sunt cetatile si bisericile fortificate, lacasurile de cult construite in vechime din barne de lemn fac parte din patrimoniul nostru cultural si istoric cel mai de pret. Ridicate de mesteri anonimi, fara a avea maretia catedralelor gotice sau soliditatea fortificatiilor medievale, batranele bisericute ardelenesti au reusit sa dainuie in timp, transpunand in lemn simplitatea gandului si curatenia credintei romanilor din interiorul curburii carpatice. Desi odinioara erau mult mai numeroase, astazi se mai pastreaza foarte putine biserici, monumente care vorbesc despre vremurile de azi si de altadata. Cele mai multe se afla in localitati izolate, in care oamenii au pastrat neatinsa curatenia sufleteasca specifica romanului de rand, care s-a chinuit zeci de ani pentru a-si face in sat biserica si scoala, considerate pe buna dreptate stalpi ai comunitatilor pe care le strajuiau.

O echipa de tineri se straduieste acum sa ridice valul de praf si uitare care s-a asezat nedrept pe fata acestor superbe lacasuri de cult, mai ales dupa teribilul an 1948, cand ritul greco-catolic a incetat sa mai fie recunoscut de autoritatile vremii. De aproape doi ani de zile ei cauta, studiaza si aduc la lumina marturii populare elocvente despre istoria, rolul si ruina in care multe dintre aceste monumente inedite, dar pline de spiritualitatea romanilor din Ardeal au fost lasate de mai-marii vremurilor pe care le traim. Intr-un demers unic, ce isi propune sa stranga marturii despre existenta bisericutelor din lemn, tinerii bat cararile Transilvaniei pentru a aduce la lumina tot ceea ce mai poate fi adus despre asemenea constructii unice. Rezultatele sunt apoi publicate pe Internet, intr-o incercare singulara, deocamdata, de a face ceva pentru salvarea acestor monumente crestine.

Cazul bisericii de lemn „Sfanta Paraschiva” din Granari, Brasov

Putini dintre noi se pot lauda ca au ajuns vreodata la Granari, un sat la circa 40 km nord de Fagaras, ce merita intai vazut de ochii calatorului si abia apoi judecat. Un sat cu peste 1200 de locuitori in anii `40 si cu vreo 600 acum, in 2001. O localitate micuta, plina de farmecul specific satelor ardelenesti impietrite in traditia locurilor, al carei nume spune totul si despre principala ocupatie a locuitorilor sai. Un satuc asezat intre coline verzi, primavara, si aurii, vara, o localitate in care de sute de ani au trait alaturi romani, maghiari si chiar o comunitate micuta de sasi, acum plecati din tara. O localitate cu 1200 de oameni bogati si patru biserici, in perioada interbelica. Acum au mai ramas doar vreo 600 de localnici, majoritatea in varsta, iar doua dintre biserici sunt pe cale sa dispara cu totul. Dupa zeci de ani de prosperitate si respect pentru traditie, bisericile granarilor s-au naruit, iar colinele satului sunt pustii, pline de buruieni. Batranii satului stau in fata portii si iti povestesc cu resemnare si ochi plini de amintiri despre soarta bisericii lor dragi, cea de rit greco-catolic, din care nu se mai vede acum decat o ruina de unde fura cine ce poate. Si greco-catolicii sunt acum tot mai putini, doar zece la numar, care „s-au dat la ceilalti”, dupa cum spune o matusa sfatoasa de prin partea locului. Lipsiti de mijloacele materiale cu care sa intretina lacasul de cult al mosilor si stramosilor lor, oamenii au reusit doar sa mai imprejmuiasca locul sfintit pe care s-a aflat odata altarul bisericii din lemn Sfanta Paraschiva.

Bisericuta era una dintre cele patru lacase ale comunitatii din Granari, altadata ingrijita de credinciosi si mereu deschisa acestora. Amplasata pe un varf de deal deasupra satului, inconjurata efectiv de un covor de verdeata, biserica din lemn Sfanta Paraschiva constituie, in opinia tinerilor specialisti sibieni, un caz atipic pentru arhitectura bisericeasca brasoveana. Databil din secolul XVIII, lacasul este considerat a fi unic in zona atat prin structura si tehnica de constructie, cat si prin istoria pe care a parcurs-o. Cu enoriasi tot mai putini la numar si in imposibilitate de a o intretine, bisericuta din lemn a fost supusa ignorantei si degradarii, in special dupa anii `70. Peretii acesteia, asezati pe o fundatie de piatra de cariera, sunt realizati din barne fatuite din lemn de stejar, avand o inaltime de pana la 60 cm, in partea inferioara si numai 26 cm, imediat sub streasina. Planul inedit de constructie a favorizat obtinerea unui spatiu de cult destul de mare pentru un edificiu de acest gen, fapt determinat si de tehnica „limba si uluc”, utilizata pentru ridicarea peretilor pronaosului si naosului, cu exceptia laturii vestice, care se imbina intr-o „cheotoare” dreapta. Tinerii istorici sibieni spun ca edificiul a fost construit cu o tehnica maiastra. Lipite cu un strat de lut fixat pe sipci de lemn, laturile navei (sala mare) sunt continuate inspre altar de pereti de caramida, adaugati probabil ulterior construirii corpului bisericii. Tavanul din scandura, acum puternic afectat, era aparat de o invelitoare din tigla rotunda a carei greutate preseaza sarpanta lacasului, usurand scurgerea apelor de ploaie. Bisericuta se afla acum intr-o stare de degradare ridicata, peretii, podeaua, ferestrele si acoperisul fiind puternic afectate de trecerea timpului si conditiile climaterice, asa cum se poate vedea si din fotografiile edificiului, care aduna sute de oameni in zilele de sarbatoare. Lasat in paragina de autoritatile bisericesti ortodoxe, lacasul a ajuns la mana hotilor, care fura de la locul constructiei tot ceea ce se mai poate valorifica, spre disperarea oamenilor locului, care vad cum li se fura, astfel, o parte din suflet. Locul in care a fost odata altarul este acum imprejmuit cu un gard din fier, lasat acolo cu speranta aproape disperata ca cineva se va apuca in viitor sa reconstruiasca lacasul de cult.

Indiferenta statului darama bisericile

Localnicii spun ca dupa trecerea bisericutei in patrimoniul Bisericii Ortodoxe Romane, la altarul acesteia s-au perindat o serie de preoti care nu au mai reusit sa o mentina in picioare. Cu timpul, slujbele s-au mutat in biserica cea mare, de zid, un loc pe care unii dintre credinciosii din Granari il considera oarecum impropriu unor asemenea destinatii sufletesti pentru simplul fapt ca in zona e prea mult zgomot, iar la slujbele de Pasti lacasul nu poate fi inconjurat, asa cum se face in alte localitati romanesti. Oamenii merg si acum la biserica, dar ei sunt tot mai putini si tot mai saraci. Comunitatea granarilor de altadata este tot mai firava, ca si cum oamenii au pierdut o data cu biserica si o parte din suflet. Pentru ca nu-i mai tinea nimic locului, au plecat in alte parti, asa cum s-a intamplat cu multi altii care pe vremea comunistilor au plecat sa-si gaseasca norocul la oras. Peste satucul fermecator, inconjurat altadata de lanuri de grau, pentru ca „pamantul era arat de trei ori intr-un an”, dupa cum spune unul dintre oamenii locului, se asterne nedrept uitarea. Ca la Granari se intampla in multe alte localitati izolate din Brasov si din Sibiu. Cuciulata, Satu Nou, Sinca sunt locuri pe care le cauta acum cativa tineri care si-au propus sa readuca in atentia opiniei publice starea precara, de continua degradare, la care sunt supuse aceste cladiri. Initiatorul acestui proiect este tanarul istoric Laurentiu Toma, din Sibiu, ce pregateste o lucrare de doctorat, care cerceteaza istoria si starea actuala a acestor adevarate bijuterii arhitectonice… din lemn. „Cred ca este o mare greseala ca aceste lacasuri de cult originale sa fie lasate in ruina. Unele, e drept, se mai tin in picioare, dar din altele s-a furat tot ceea ce era de furat, iar structura lor este afectata in proportie de 70-80%. Cand faci o cercetare de teren si stai de vorba cu oamenii te sperie resemnarea si lipsa de speranta cu care acestia, majoritatea lor oameni in varsta, vorbesc despre bisericile lor de altadata. Avem de-a face cu o totala lipsa de implicare a institutiilor, fie ele religioase, de stat, de cercetare si evidenta patrimoniului, fata de pastrarea si valorificarea patrimoniului ecleziastic romanesc. Cei aproape 50 de ani de comunism, indiferenta si chiar impotrivirea fatisa la adresa bisericilor catolice si greco-catolice din Ardeal au produs efecte ce se resimt inca, au devenit chiar fatale pentru soarta acestor monumente. Aceasta indiferenta este una aproape criminala, iar moartea unei biserici provoaca incet moartea comunitatii care a ridicat-o, asa cum se intampla la Granari, in judetul Brasov”, spune Laurentiu Toma.

Un grup de tineri a luat-o inaintea Ministerului Culturii si Cultelor

Tanarul istoric sibian considera ca o conditie principala pentru un viitor mai bun al acestor monumente de suflet ardelenesti este aceea de a le face cunoscute publicului, asa cum sunt ele acum. Desi nu dispune de fonduri, echipa cu care lucreaza Laurentiu Toma a deschis pe Internet doua site-uri dedicate bisericilor din lemn din Sibiu si Brasov. La adresele: „biserici-sibiene.home.ro” si „biserici-brasovene.home.ro” sunt publicate fotografii sugestive si se poate afla, in termeni accesibili publicului larg, despre istoricul si legendele ce inconjoara aceste lacasuri de cult. Site-urile au fost construite de specilistii firmelor Graal Design si Smart art, iar programarea html apartine lui Matei Elsis. Tiberiu Bacila asigura suportul tehnic, documentarea este realizata de Ioana David, Silviu Bors si Laurentiu Toma, iar traducerea in limbile germana si engleza este facuta de Catrina Ciornei si Adina Vargatu. Paginile dedicate bisericilor de lemn ardelenesti sunt gazduite gratuit de portalul web romanesc home.ro.

Eforturile acestor tineri merita evidentiate inclusiv pentru faptul ca documentarea si prezentarea informatiilor au fost facute din surse financiare proprii, atat cat isi poate permite un tanar sa cheltuiasca pentru asemenea lucruri in ziua de azi. Informatia publicata pe Internet este accesibila oricarui utilizator conectat la reteaua mondiala, indiferent de zona in care se afla. „Avem planuri mari cu aceste prime site-uri dedicate monumentelor ecleziastice din lemn. In masura in care vom gasi finantatori interesati sa sustina aceasta idee, dorim sa deschidem un portal web unde sa fie puse la dispozitia amatorilor informatii cat mai actuale si cat mai complete despre starea acestor monumente. Nu dorim sa ne limitam doar la bisericile de cult greco-catolic sau ortodox si vom incerca, in masura in care vom obtine documentatia necesara, sa cream si o harta virtuala a bisericilor catolice aflate in stare de degradare. E datoria fiecaruia dintre noi sa facem ceva pentru aceste monumente, iar deocamdata fondurile nu ne permit decat sa le aratam publicului”, incheie Laurentiu Toma. Acesta declara ca exista sansa ca reprezentantii Ministerului Culturii si Cultelor sa se implice intr-o posibila actiune de restaurare si protectie a acestor monumente unicat dupa ce proiectul site-urilor despre bisericile de lemn ardelenesti a fost prezentat la Satu Mare, la un recent simpozion pe tema informatizarii in cercetarea patrimoniului cultural autohton. (Florian Gadea)