Viitorii preoţi au nevoie de mai mult decât de o viaţă de rugăciune

31.10.2008, Vatican (Catholica) - Un preot nu trebuie doar să aibă o viaţă spirituală solidă, ci şi maturitate psihologică şi afectivă, au reiterat oficialii Vaticanului. Această afirmaţie s-a numărat printre principalele puncte ale unei conferinţe de presă din Vatican pentru prezentarea „Îndrumătorului pentru folosirea psihologiei în admiterea şi formarea candidaţilor la preoţie”, din partea Congregaţiei pentru Educaţia Catolică. Cardinalul Zenon Grocholewski şi Arhiepiscopul Jean-Louis Brugues, prefect şi respectiv secretar al dicasterului, au prezentat raportul împreună cu consultorul şi psihologul pr. Carlo Bresciani.

Cardinalul Grocholewski a trecut în revistă ideile de bază ale documentului: rolul psihologilor în ajutarea discernământului vocaţional; responsabilitatea Bisericii de a discerne şi ea, de a evalua măsura în care candidaţii sunt potriviţi pentru slujirea preoţească; Episcopul ca prim reprezentant al lui Cristos în formarea preoţească; şi rolul formatorilor într-o pregătire adecvată pentru preoţie. Arhiepiscopul Brugues a continuat arătând că în ultimii 30 de ani Biserica a constatat o mai mare nevoie de a evalua profilele psihologice ale candidaţilor la preoţie. Documentul publicat este parte a răspunsului la această nevoie, a explicat el.

Textul a trecut prin diferite faze de pregătire, o primă variantă fiind prezentată deja în 2002 de Cardinalul de atunci Joseph Ratzinger. Acest interval a slujit la dezvoltarea progresivă a documentului, a arătat prelatul, „făcând mai explicită specificitatea vocaţiei la preoţie, ca dar şi mister insondabil cu metodele psihologice”. Cu privire însă la asistenţa psihologică pentru candidaţii la preoţie, el a arătat că există două extreme greşite: aceea a psihologului sau a psihiatrului luând locul unui îndrumător spiritual, şi aceea a formatorilor care cred că ajutorul psihologilor nu este necesar pentru maturizarea vocaţională a aspiranţilor la preoţie.

Pr. Bresciani a vorbit despre formarea preoţească, subliniind că „primul protagonist în formare este candidatul însuşi”. „Biserica”, a adăugat el, „este întotdeauna preocupată de a da candidaţilor la slujirea preoţească formatori care sunt pregătiţi să înţeleagă profund personalităţile lor umane”. Cu toate acestea, a arătat preotul-psiholog, „multe deficienţe mai mult sau mai puţin patologice se manifestă doar după formarea preoţească”, dar descoperirea lor la timp „permite evitarea multor drame”.

Totuşi, nu orice psiholog poate fi de ajutor, a afirmat el. „Este evident că un psiholog care este închis spre transcendent, care neagă semnificaţia castităţii sau este închis faţă de anumite valori proprii Bisericii, nu poate sprijini maturizarea unei vocaţii spre consacrarea vieţii în slujirea preoţească”, a spus el. Psihologul trebuie să ştie să abordeze „dimensiunea transcendentă a persoanei cu dinamismul şi calităţile ei care trebuie să se maturizeze în persoană”.