Vita Catholica Banatus – ianuarie 2002
21.01.2002, Reşiţa (BRU) - A apărut numărul pe luna ianuarie al revistei „Vita Catholica Banatus”, editată de Episcopia Romano-Catolică din Timişoara. Este publicat Mesajul Papei Ioan Paul al II-lea pentru Ziua Mondială pentru Pace: „Nu există pace fără dreptate, nu există dreptate fără iertare!”. Într-o retrospectivă a anului 2001, un an plin de tinereţe, sunt redate câteva dintre evenimentele petrecute în Dieceză, în anul care tocmai s-a încheiat, cu Întâlnirea Diecezană a Tineretului Catolic, din 13 mai, şi Întâlnirea Naţională a Tineretului Catolic, de la Timişoara, din 4-8 august, cu tema „Tinerii din Europa în schimbare”.
În pagina misionară a Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, Prof. Elena Ştefănescu le propune cititorilor la trecerea în Noul An să analizeze Testamentului Domnului nostru (vezi Ioan 17), pentru a-şi face şi ei un bilanţ al anului care a trecut sau al întregii vieţi, vorbind despre „puterea de a reîncepe”, „cu convingerea că timpul pe care ni-l mai oferă Dumnezeu este pentru convertire”.
În limba maghiară este publicat Cuvântul Vieţii al Chiarei Lubich, care meditează asupra pasajului „În Tine este izvorul vieţii” (Psalm 36,10). Sub genericul „Sfinţi la început de mileniu”, articolul „Juan Diego, Josemaria Escriva şi Padre Pio sunt mai aproape de canonizare” (partea întâi) prezintă miracolul vindecării băieţelului Matteo Colella, care fusese în comă cu diagnosticul meningită galopantă, miracol care demonstrează sfinţenia lui Padre Pio.
