Pr. Lombardi ia apărarea creştinilor irakieni
28.10.2008, Vatican (Catholica) - Purtătorul de cuvânt al Vaticanului a deplâns campania de persecuţie căreia îi cad victimă creştinii din Irak, cerându-le musulmanilor să se alăture condamnării fundamentalismului. Pr. iezuit Federico Lombardi, director al biroului de presă al Vaticanului a făcut acest apel în cea mai recentă a emisiunii „Octava Dies” difuzată de televiziunea vaticană.
„Evident”, a spus el, „toţi oamenii din Irak, şi nu doar comunităţile creştine, suferă consecinţele deceniilor de regimuri opresive, ale războiului şi ale dezordinii sociale şi politice.” Cu toate acestea, a continuat pr. Lombardi, „vechile comunităţi creştine din ţară sunt acum supuse unei presiuni sistematice şi intenţionate, cu o serie impresionantă de acte de violenţă şi de ameninţări.” Purtătorul de cuvânt a subliniat situaţia din Mosul, agravată în ultimele săptămâni. „Rapoartele organizaţiilor umanitare şi agenţiile de ştiri independente relevă faptul că ameninţările grupărilor musulmane extremiste sunt promovate stradă după stradă, casă după casă, difuzându-se notiţe cu mesaje precum: `Trebuie să părăsiţi casa şi zona în 24 de ore. Dacă nu veţi fi pedepsiţi şi veţi fi ucişi, după cum ordonă religia noastră islamică să facem cu cei care, asemenea vouă, venerează crucea.`”
Pr. Lombardi a afirmat că „este absolut necesar să se pună capăt acestor grupări fundamentaliste fanatice”. „Este nevoie ca toţi oamenii păcii, inclusiv din lumea musulmană, să se opună cu tărie şi claritate acestei oribile violări a drepturilor fundamentale ale omului”, a adăugat el. „Sperăm că iniţiativele de dialog cu lumea musulmană, pe drumul deschis de Papa Ioan Paul al II-lea şi continuat de Papa Benedict al XVI-lea, să contribuie la afirmarea cu mai mare hotărâre că în numele lui Dumnezeu nimeni nu poate ucide şi urî, ci doar iubi şi respecta orice persoană umană.”
