Vaticanul aduce elogii Arhiepiscopul anglican Carey
08.01.2002, Vatican (ZENIT) - Arhiepiscopul anglican de Canterbury, George Carey, a anunţat că se va retrage în luna octombrie, şi Sfântul Scaun şi-a exprimat recunoştinţa pentru eforturile sale în favoarea ecumenismului, de-a lungul anilor. Într-o declaraţie publicată în această dimineaţă, Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor face referire la angajamentul Arhiepiscopului pentru promovarea şi îmbunătăţirea relaţiilor dintre anglicani şi catolici. „Arhiepiscopul Carey l-a vizitat pe Sfântul Părinte de mai multe ori de-a lungul celor 10 ani de când este Arhiepiscop de Canterbury, mai mult decât oricare din predecesorii lui”, se spune în declaraţie.
„Imaginea lui îngenuncheat împreună cu un lider ortodox alături de Sfântul Părinte, înainte de momentul în care toţi trei au deschis împreună Poarta Sfântă a Bazilicii San Paolo fuori le mura, la începutul Marelui Jubileu al Anului 2000, este puternic imprimată în amintirile noastre”, se continuă în declaraţie. „Ştim că are o agendă extrem de încărcată acum, înainte de a se retrage, dar dorim să ne exprimăm în acest moment profundele mulţumiri pentru numeroasele binecuvântări aduse în timpul acestor ani de conducere ca Arhiepiscop de Canterbury.”
Într-o declaraţie dată în Palatul Lambeth, scaunul Arhiepiscopului anglican, se afirmă că cel de-al 103-lea Arhiepiscop de Canterbury va continua să îşi îndeplinească sarcinile şi responsabilităţile legate de Biserica Angliei şi de Comuniunea Anglicană (care are 70 de milioane de credincioşi) până la 31 octombrie.
Dr. Carey, în vârstă de 66 de ani, a fost numit Episcop de Canterbury de către Margaret Thatcher, în 1991. Teoretic, el ar putea rămâne în post până în 2005. Eforturile liderului anglican de apropriere faţă de Roma au fost puternic zădărnicite la începutul anilor 1990, când Biserica Angliei a aprobat hirotonirea întru preoţie a femeilor.
Dr. Carey îşi va părăsi funcţia după celebrările din luna iunie a celor 50 de ani de când Regina Elisabeta a II-a conduce ca şi cap suprem Biserica Anglicană. Procedurile pentru succesiunea la funcţia de primat al Bisericii Angliei cer ca primul ministru, adică acum Tony Blair, şi comisia Coroanei Britanice, să înceapă o serie de consultări privind candidaţii. Blair va trebui să aleagă două nume pe care să le propună comisiei. La cererea Reginei, primul ministru va trece apoi la numirea noului primat.
