Vaticanul se opune folosirii religiei în scopuri politice
06.12.2001, Bucureşti (ZENIT) - Vaticanul a criticat folosirea „prea frecventă” a religiei în scopuri politice, subliniind că convingerile religioase oferă o contribuţie indispensabilă la crearea unei culturi a păcii. „În aceste vremuri, în care religia este folosită prea frecvent pentru scopuri politice, sau mai rău, pentru a ucide în numele lui Dumnezeu, este de o importanţă deosebită să se afirme cu claritate că convingerile religioase, acceptate în mod liber şi transpuse în viaţa personală şi colectivă, reprezintă o bogăţie şi o şansă pentru fiecare în parte şi pentru societate ca şi întreg”, a afirmat Arhiepiscopul Jean-Louis Tauran, Secretarul Vaticanului pentru Relaţiile cu Statele.
Arhiepiscopul s-a adresat întâlnirii Miniştrilor de Externe ai Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), o instituţie compusă din 55 de state. Întâlnirea a avut loc luni şi marţi, la Bucureşti. Arhiepiscopul Tauran a spus: „Astăzi, mai mult ca oricând, după evenimentele din 11 septembrie, comunitatea internaţională trebuie să reflecteze asupra modului în care poate fi promovată în mod eficient o cultură a păcii”.
„Violenţa, conflictele nerezolvate, teama de celălalt, afirmarea unei identităţi care este adesea construită în opoziţie cu a altuia, şi respingerea dialogului sunt semne ale faptului că astăzi, în unele ţări, pretenţiile minorităţilor etnice, soarta refugiaţilor, rolul legii şi al valorilor democraţiei sunt probleme care trebuie rezolvate”, a continuat el. De aceea trebuie să existe „o colaborare continuă pentru eliminarea factorilor care generează frustrări între oameni, care subminează securitatea internaţională şi care stânjenesc funcţionarea corespunzătoare a instituţiilor internaţionale”.
„Nu se poate vorbi de o lipsă a instrumentelor juridice pentru aşa ceva. Ceea ce lipseşte adesea este dorinţa politică de a le pune în practică”, a mai adăugat Arhiepiscopul. În acest context, delegaţia Vaticanului a cerut OSCE să întărească „dimensiunea economică şi ecologică a organizaţiei”.
Întâlnirea OSCE s-a încheiat cu o declaraţie a ţărilor membre împotriva terorismului. Comentând documentul, preşedintele OSCE, ministrul român de externe Mircea Geoană, a spus: „OSCE nu este principala organizaţie pentru lupta împotriva terorismului, dar noi putem să rezolvăm unele dintre cauzele care stau la rădăcina fenomenului, inegalităţile politice, sociale şi economice care oferă teren fertil pentru exploatarea ideologiilor extremiste”.
„Pornind de la ideea că nici o circumstanţă sau cauză nu pot justifica actele de terorism, planul de acţiune de la Bucureşti identifică şi urmăreşte diferiţi factori sociali, economici, politici şi de alt tip, care crează condiţiile în care organizaţiile teroriste pot să recruteze şi să câştige sprijin”, se afirmă în declaraţia OSCE.
În acest context, OSCE „va oferi statelor participante asistenţă în implementarea convenţiilor şi protocoalelor internaţionale anti-teroriste, îşi va intensifica activităţile de promovare a drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, şi va acţiona pentru prevenirea şi suprimarea finanţării activităţilor teroriste.”
