Raport privind libertatea religioasă în România

01.11.2001, Cluj-Napoca (BRU) - Biroul pentru Democraţie, Libertate Religioasă şi Muncă al guvernului american a publicat acum câteva zile (26 octombrie 2001) un raport privind libertatea religioasă în România (disponibil în engleză la adresa www.state.gov/g/drl/rls/irf/2001/index.cfm?docid=5745. Acest raport face o analiză amplă şi competentă a situaţiei religioase din ţara noastră, structurată în patru mari capitole. În introducerea la raport, încă din primul paragraf, se recunoaşte că deşi libertatea religioasă este asigurată de Constituţie, există unele probleme din partea autorităţilor locale şi respectiv a clerului ortodox. De asemenea, se mai afirmă că: „Opoziţia Bisericii Ortodoxe Române în restituirea proprietăţilor religioase către alte culte, în special a bisericilor greco-catolice, rămâne o problemă.”

Demografia religioasă

Primul capitol, „Demografia religioasă”, prezintă un tablou al cultelor din România, fiind enumerate toate cele 15 culte oficial recunoscute, precum şi câteva din cele nerecunoscute, dar care activează pe teritoriul ţării noastre. Interesante sunt datele unui sondaj preluat de acest raport: „Conform unui sondaj naţional efectuat în februarie 2001, 23% dintre cei chestionaţi au spus că merg regulat la biserică; 24% afirmă că merg de câteva ori pe lună; 29% merg de câteva ori pe an; 13% o singură dată pe an sau mai puţin; 11% nu merg de loc la biserică. Acelaşi sondaj indică faptul că 86% dintre cetăţeni consideră că Biserica este instituţia în care au cel mai mult încredere.”

Statutul libertăţii religioase

Capitolul al doilea, cu titlul „Statutul libertăţii religioase”, cuprinde mai multe secţiuni. Prima, „Cadrul legal”, subliniază faptul că „Constituţia asigură libertatea religioasă”, dar, în mod straniu, în principal pe baza unui decret datând din timpul regimului comunist, şi anume decretul 177 din 1948. Acest decret, se spune în raport, „permite statului un considerabil control asupra vieţii religioase”. „Din punct de vedere tehnic”, se continuă în raport, „nici unul dintre articole nu a fost abrogat”. Decretul din 1948 recunoştea 14 culte, la care un decret din 1989 a mai adăugat cultul greco-catolic. Raportul continuă: „Secretariatul de Stat pentru Culte afirmă că datorită unei clauze a decretului 177 din 1948, recunoaşterea unor noi culte o poate decreta doar Prezidiul Marii Adunări Naţionale, o instituţie din epoca comunistă care nu mai există acum. Deoarece legislaţia nu a mai fost actualizată, Secretariatul de Stat consideră că înregistrarea oricărui alt nou cult este imposibilă.”

Numărul de credincioşi ai fiecărui cult, conform controversatului recensământ din 1992, determină procentul alocat din buget fiecărui cult. Astfel, „în 2000, guvernul a alocat Bisericii Ortodoxe 235 de miliarde de lei, Bisericii Romano-Catolice 14 miliarde de lei, Bisericii Greco-Catolice 20 miliarde de lei, şi Bisericii Reformate 6 miliarde de lei, pentru construcţii şi reparaţii de biserici”. Raportul analizează în continuare problema misionarilor şi a vizelor pentru ei, precum şi proiectul legii cultelor, respins în februarie 2000 şi repropus exact în aceeaşi formă în februarie 2001.

A doua secţiuni a primul capitol poartă titlul „Restricţii ale libertăţii religioase”. Este preluată ideea din introducere, şi anume a problemelor cauzate de autorităţile locale şi clerul ortodox. „Se pare că din partea autorităţilor nu există o înţelegere clară a conceptului de prozelitism.” Raportul mai arată că culte precum ortodocşii de rit vechi, martorii lui Iehova sau mormonii nu au reuşit să se înregistreze legal. În urma unui proces din martie 2000, Curtea Supremă a stabilit că martorii lui Iehova reprezintă un cult creştin, cerând Secretariatului pentru Culte să îi recunoască. Secretariatul a refuzat, Curtea Supremă obligând Ministerul Culturii şi Cultelor să plătească o amendă zilnică de 500 de lei, până pe 9 mai 2001.

Raportul continuă cu o analiză a problemei lăcaşurilor de cult. Astfel, se afirmă că mai multe culte nerecunoscute au făcut eforturi pentru a achiziţiona proprietăţi, întâmpinând piedici şi amânări succesive. Începând din mai 2001, noul guvern a instituit noi legi care nu mai fac diferenţe între cultele recunoscute şi nerecunoscute în problema lăcaşurilor de cult. Procesul de obţinere a aprobărilor necesare s-a îngreunat însă, apărând şi un factor subiectiv: o comisie decide „oportunitatea” construirii unui lăcaş de cult.

Sunt raportate şi încălcări ale libertăţii religioase. Astfel, Biserica Adventistă declară că a întâmpinat dificultăţi în obţinerea aprobării pentru anumite manifestări publice. „Chiar şi atunci când Biserica a obţinut aprobarea, preoţii ortodocşi au incitat populaţia locală împotriva evenimentelor organizate de Biserica Adventistă.” În ianuarie 2001, unui director al unei şcoli din Târgu Neamţ, la presiunea preotului ortodox din localitate, i s-a cerut să demisioneze deoarece aparţinea cultului martorii lui Iehova.

În problema retrocedărilor este menţionat decretul 94 din 2000, conform căruia trebuia să se retrocedeze 10 clădiri fiecărei unităţi teritoriale a fiecărui cult ale cărui proprietăţi au fost sechestrate. Până acum însă, se scrie în raport, „nu a fost retrocedată nici o proprietate”. Cazul Bisericii Greco-Catolice este prezentat pe larg. „Biserica Greco-Catolică a avut mai puţin succes decât alte grupuri în recâştigarea proprietăţilor.” Se aminteşte că şi în acest an, există aproximativ 105 locuri în care Biserica Greco-Catolică îşi desfăşoară cultul în locuri publice (şcoli, spitale, săli de cultură, altele). Este dat ca exemplu bun Eparhia de Lugoj, care se bucură de cele mai multe biserici retrocedate, mulţumită în mare măsură Mitropolitului ortodox Corneanu. „Ca şi consecinţă a acestui gest însă, Sfântul Sinod l-a marginalizat pe Mitropolitul Corneanu”, se spune în raport. Este analizată şi activitatea comisiei mixte ortodoxo – greco-catolice, care, constată raportul, este ineficientă.

Ultima secţiune a capitolul al doilea, „Convertiri religioase forţate”, informează că, în România, din fericire, nu au existat asemenea cazuri.

Atitudini sociale

Capitolul al treilea, „Atitudini sociale”, porneşte de la constatarea că „în general relaţiile dintre diferitele culte sunt paşnice”. Totuşi sunt amintite unele cazuri triste: „În mai 2001 de exemplu, un preot ortodox a bătut un misionar mormon pe străzile Piteştiului. […] În 20 iunie 2001, membri ai Noii Drepte au bătut patru misionari mormoni în Bucureşti.”

Raportul continuă afirmând că: „Dominaţia de secole a Bisericii Ortodoxe, şi statutul ei de religie majoritară, au condus la împotrivirea acestei Biserici la ideea de existenţă a altor culte. Astfel, acţiunile altor culte de a-şi atrage membri sunt percepute de Biserica Ortodoxă ca şi încercare de a-i diminua numărul de credincioşi. Datorită influenţei ei puternice, puţini politicieni au curajul să susţină legi sau măsuri care ar fi în defavoarea Bisericii Ortodoxe.”

Mai multe culte se plâng de faptul că asistenţa religioasă în spitale, case de copii şi azile este făcută în general de preoţi ortodocşi, accesul clerului altor culte fiind îngreunat. Greco-catolicii, baptiştii şi penticostalii au raportat cazuri în care clerul ortodox s-a împotrivit înmormântării credincioşilor acestor Biserici în cimitirele ortodoxe. Într-un alt caz, preoţi ortodocşi au bătut copii pentru că au mers la întâlniri adventiste.

Din nou este tratat pe larg cazul Bisericii Greco-Catolice, subliniindu-se că tensiunile s-au diminuat în mare parte datorită deciziei greco-catolicilor de a-şi construi noi biserici. Raportul citează cazuri în care ortodocşii preferă să ţină o biserică închisă, deşi ei folosesc o alta, decât să o dea greco-catolicilor. În Bixad, greco-catolicii au obţinut pe hârtie mănăstirea, dar oficialităţile locale nu pun în aplicare decizia legală.

În continuarea raportului este analizată problema anti-semitismului, a rasismului şi a xenofobiei. Astfel, se notează în raport, „continuă publicarea de articole anti-semite […] se încearcă reabilitarea dictatorului Mareşal Antonescu. Trei cărţi despre secte şi ecumenism, semnate de un diacon ortodox, pentru uz şcolar, conţin idei anti-semite, pro-fasciste şi anti-ecumenice.” Este amintită şi publicarea de către Corneliu Vadim Tudor a două glume anti-semite – în final liderul PRM a trebuit să trimită comunităţii evreieşti o scrisoare prin care îşi cerea scuze.

Politica guvernului american

Ultimul capitol al raportului informează asupra modului în care Statele Unite s-au informat despre situaţia religioasă din România. Se subliniază totodată faptul că, la începutul anului 2001, guvernul american şi-a repetat obiecţiile faţă de proiectul de lege a cultelor. Pentru a face cunoscută situaţia religioasă din România în SUA, în organizarea Ambasadei din România, în iunie 2001 un grup de clerici aparţinând la diferite culte a călătorit prin Statele Unite timp de trei săptămâni.

Vom reveni cu o ediţie specială cu fragmente în limba română din acest raport.