Sinodul de până acum rezumat în 19 întrebări
17.10.2008, Vatican (Catholica) - Propunerile care vin din Sinodul Episcopilor despre „Cuvântul lui Dumnezeu în viaţa şi misiunea Bisericii” au fost rezumate în după-amiaza zilei de miercuri, 15 octombrie 2008, prin 19 întrebări oferite de relatorul general. Întrebările au fost date în cadrul unui discurs de 70 de minute al Cardinalului Marc Ouellet, Arhiepiscop de Quebec, care a încheiat seria de intervenţii de 5 minute ale prelaţilor şi auditorilor. Discursul a rezumat tot ceea ce s-a spus în această săptămână şi jumătate de lucrări sinodale, incluzând în jur de 230 de intervenţii înaintea adunărilor generale.
Întrebările se întind de la probleme fundamentale, precum: „ce putem face pentru a-i ajuta pe credincioşi să înţeleagă mai bine faptul că Cuvântul lui Dumnezeu este Cristos,” la sugestii concrete, cum ar fi: „cum să educăm în practicarea lectio divina”. Discursul Cardinalului Ouellet, rostit în prezenţa Papei Benedict al XVI-lea, va sluji ca bază pentru grupurile de lucru în zilele care vin. Aceste grupuri vor pregăti propunerile pentru a sintetiza gândirea părinţilor sinodali, care vor fi date Papei ca rod al Sinodului. Propunerile vor sluji ca bază pentru exortaţia apostolică post-sinodală a Sfântului Părinte. Vă oferim o traducere a întrebărilor; Cardinalul Ouellet a arătat că acestea nu reprezintă o listă exhaustivă.
1. Cum îi putem ajuta pe credincioşi să înţeleagă mai bine că Cuvântul lui Dumnezeu este Cristos, Cuvântul întrupat al lui Dumnezeu? Cum putem aprofunda dimensiunea de dialog a Revelaţiei în teologie şi în practica Bisericii?
2. Ce consecinţe vin din faptul că celebrarea liturgică este izvor şi culme pentru Cuvântul lui Dumnezeu?
3. Cum putem să îi educăm pe oameni la o ascultare vie a Cuvântului lui Dumnezeu, în Biserică, pentru toate popoarele şi pentru orice nivel cultural?
4. Cum îi putem educa pe oameni în lectio divina?
5. Este nevoie de un compendium pentru a-i ajuta pe cei care predică să slujească mai bine Cuvântul lui Dumnezeu? (Arta de a predica – „ars predicandi”)
6. Este posibil să se revizuiască Lecţionarul şi să se modifice selecţiile de lecturi din Vechiul şi Noul Testament?
7. Ce loc are şi ce importanţă trebuie să se acorde caracterului ministerial al Cuvântului lui Dumnezeu?
8. Cum îi putem ajuta pe oameni să înţeleagă mai bine legătura intrinsecă dintre Cuvânt şi Euharistie?
9. Ce mijloace trebuie adoptate pentru traducerea şi răspândirea Bibliei în cel mai mare număr posibil de culturi, în particular în rândul săracilor?
10. Cum poate fi vindecată relaţia dintre exegeţi, teologi şi păstori, şi cum poate fi stimulată colaborarea dintre ei?
11. Cum putem pătrunde mai profund în sensul Scripturii şi în interpretarea ei, cu respect şi echilibru între cuvânt, Duh, tradiţia vie şi magisteriul Bisericii?
12. Ce se crede despre ideea unui conferinţe mondiale despre Cuvântul lui Dumnezeu promovată de magisteriul Bisericii?
13. Cum putem căuta unitatea creştinilor şi cum se poate dezvolta mai mult dialogul cu evreii în jurul Cuvântului lui Dumnezeu?
14. Ce se înţelege printr-o animaţie biblică a întregii pastoraţii?
15. Ce probleme ar merita o examinare mai detaliată din partea magisteriului Bisericii (ineranţa, pneumatologia, relaţia inspiraţie-Scriptură-tradiţie-magisteriu)
16. Cum se poate împăca dialogul interreligios cu afirmaţia dogmatică despre Cristos, unicul mijlocitor?
17. Cum poate fi promovată cunoaşterea Cuvântului lui Dumnezeu prin alte mijloace decât textul biblic (artă, poezie, Internet, etc.)?
18. Ce formare filozofică este necesară pentru a înţelege mai bine şi a interpreta Cuvântul lui Dumnezeu şi Sfânta Scriptură?
19. Ce criterii interpretative ale Cuvântului lui Dumnezeu asigură o inculturare autentică a mesajului evanghelic?
