Folosită cu grijă, biotehnologia poate ajuta omul
19.09.2001, Vatican (ZENIT) - Biotehnologia trebuie folosită în lupta împotriva sărăciei şi a foametei din lume, dar sunt necesare criterii stricte, astfel încât să nu se piardă controlul, spune un important consilier al Vaticanului. Cardinalul Angelo Sodano, Secretar de Stat al Vaticanului, a oferit câteva criterii pentru reflecţia asupra folosirii conforme cu principiile etice a biotehnologiei, la o întâlnire a Coldiretti, cea mai mare asociaţie italiană a agricultorilor, la a cărei fondare a contribuit şi tatăl său.
Cultivarea şi consumarea organismelor genetic modificate a generat controverse enorme în ultimii ani, şi unele mişcări anti-globalizare şi-au exprimat opoziţia lor categorică faţă de ele. La întâlnirea de vinerea trecută, Cardinalul Sodano a trecut în revistă marele progres făcut în agricultură în ultimele decenii. El a arătat că „noile resurse ale ştiinţei, care sunt aplicate în tehnologiile animale şi vegetale, trebuie să fie folosite pentru a contribui la combaterea sărăciei şi a factorilor de contaminare, pentru a îmbunătăţi producţia de hrană care este necesară în special în zonele sărace din lume”.
Cardinalul a avertizat totuşi că acest obiectiv cere „criterii stricte de prevenire şi control” pentru a evita „riscuri pentru sănătatea omului”, având în vedere necesitatea conservării „biodiversităţii”, care este indispensabilp pentru „omul de astăzi şi de mâine, precum şi pentru frumuseţea universului şi pentru balanţa ecosistemului”. Legat de aceasta, Cardinalul a amintit lucrarea „Biotehnologiile animale şi vegetale, noi frontiere şi noi responsabilităţi”, publicată de Academia Pontificală pentru Ştiinţe.
Tehnologiile, „ca orice altă resursă ce vine din ştiinţă şi din ingeniozitatea omului, nu trebuie demonizată, ci mai degrabă folosită pentru binele comun al omenirii”, a subliniat Cardinalul. Date fiind „aceste noi urgenţe”, a concluzionat el, „statele şi comunitatea internaţională trebuie să ofere un cadru legislativ adecvat, în perspectiva unei noi faze a legii, definită ca `bio-lege`, care, mai întâi de toate, trebuie să apere viaţa umană şi să conserve biosfera”.

buna ziua. ma numesc augustin si sunt student la biotehnologii. intr-adevar ar trebui sa fie folosita ca unealta in ajutorul omului nu ca arma biotehnologia, desi poate fi folosita ca arma. scopul nostru e sa ajutam lumea, nu o sa distrugem, va spunem noi, studentii care vrem sa facem ceva pt lumea asta, sa nu simtim ca ne-am tocit coatele pe banci si ca nu ne-am pierdut noptile si zilele invatand materiile destul de inacesibile oamenilor neaveniti. am vrea sa facem schimbari dar din pacate in romania nu ni se dau sanse… pe scurt, nici noi nu vrem raul omenirii ci ii vrem binele!
Hello! Ca si Augustin si eu sunt student la biotehnologii. Biotehnologiile moderne (a. c. inginerie genetica) ridica multe probleme de etica si chiar legislative (diferite de la tara la tara). Problema este ca se pot trece foarte usor de granitele impuse de etica si de asemenea nimeni nu vine in laborator sa vada la ce lucrezi. Se pot introduce organisme modificate genetic in alimentatie la fel de usor ca si organismele normale deoarece nu sunt experti (cel putin eu nu am auzit de un grup de experti care sa faca estfel de controale) care sa verifice daca genomul organismului contine gene straine (rareori observate fenotipic). De fapt putem sa fim siguri ca la ora actuala exista OMG-uri in alimentele pe care le consumam zi de zi. Consecintele… poate nu vom trai sa le vedem dar oare este de ajuns sa ne linisteasca? Nu spun nu OMG-uri, nu spun nu biotehnologii… spun doar ca este mare nevoie de specialisti care sa lucreze la un control al acestei stinte si sa o indrepte in directiile pe care si Secretarul de Stat, Cardinalul Angelo Sodano le-a sublinist.