Asociaţia „Armata Mariei” nu este catolică
27.08.2001, Ottawa (ZENIT) - Armata Mariei, o mişcare fondată în 1971, în Quebec, de către Marie-Paule Guigère, „nu este o asociaţia catolică”, au declarat Episcopii canadieni într-o notă recentă aprobată de către Sfântul Scaun. Conferinţa Canadiană a Episcopilor Catolici (CCCB) a publicat nota pe 15 august, afirmând că asociaţia în cauză a început să fie dubioasă încă începând din 1987, când Arhiepiscopul de Quebec a revocat oficial decretul prin care predecesorul său declara Armata Mariei ca o asociaţie pioasă.
„Activitatea Armatei Mariei şi învăţătura lor reprezintă un pericol pentru Biserica Catolică din Canada şi pentru credinţa membrilor ei”, se spune în notă. „Din această cauză, precum şi datorită continuei ameninţări la adresa integrităţii şi unităţii credinţei catolice, Episcopii din Canada declară, şi informează astfel toţi credincioşii catolici, că Armata Mariei nu este o asociaţie catolică, în ciuda pretenţiilor ei.”
Nota doctrinală, care este o clarificare a învăţăturii dogmatice, afirmă că unele învăţături ale Armatei Mariei despre mântuire, despre Fecioara Maria şi despre reîncarnare, sunt în profund dezacord cu învăţătura Bisericii. Textul integral al notei se poate citi de pe situl CCCB, www.cccb.ca.
Marie-Paule Guigère, fondatoarea Armatei Mariei, care s-a născut în 1921, a declarat că a primit primele revelaţii despre asociaţia ei în 1954. În 1975, grupul a fost aprobat în Canada de către Cardinalul Maurice Roy. Din 1978 însă, Guigère s-a auto-prezentat ca reîncarnarea mistică a Mariei.
