L´Osservatore Romano sărbătoreşte 140 de ani
01.07.2001, Vatican (ZENIT) - Publicaţia semioficioasă a Vaticanului, L`Osservatore Romano, şi-a celebrat sâmbătă a 140-a aniversare. Ediţia aniversară este deschisă de scrisoarea Papei Ioan Paul al II-lea către directorul Mario Agnes, scrisoare în care, după ce trece în revistă istoria publicaţiei, Sfântul Părinte scrie: „Eu personal am urmărit în fiecare zi itinerariul religios, pastoral, cultural, politic şi social al ei”.
L`Osservatore Romano publică toate cuvântările Papei şi relatări despre întâlnirile acestuia, precum şi un sumar al ştirilor din Roma, Italia şi întreaga lume. În timpul perioadei Mussolini, publicaţia a jucat un rol crucial, fiind una dintre puţinele surse necontrolate de Duce. Toate ediţiile celor 140 de ani sunt disponibile pe 70 de CDuri. Pentru a avea întreaga arhivă L`Osservatore Romano, care costă 4 milioane de lire (aproape 1.800$), se poate scrie pe adresa: bazzani-mrk@ossrom.va.
