Preoţi ortodocşi ucrainieni se opun vizitei Papei
07.06.2001, Kiev (CWNews) - Câteva sute de preoţi ortodocşi au protestat astăzi în capitala Ucrainei împotriva apropiatei vizite a Papei Ioan Paul al II-lea, de la sfârşitul acestei luni. Biserica Ortodoxă din Ucraina care este supusă Moscovei, una dintre cele trei Biserici din ţară care se luptă pentru sprijin şi recunoaştere oficială, a acuzat Biserica Catolică de furt de credincioşi şi proprietăţi. Catolicii au răspuns spunând că sovieticii au confiscat patrimoniul lor în anii `40 şi că acum Biserica nu vrea decât să îşi primească înapoi ce a fost al ei.
Protestatarii au demonstrat din centrul Kievului până la clădirea parlamentului, purtând panouri pe care scria că Papa nu este primit în fosta republică sovietică. Marşul a amintit de protestele vehemente ale călugărilor ortodocşi extremişti înaintea vizitei Papei în Grecia, din luna mai a acestui an. Acea vizită a fost considerată în final un succes, Arhiepiscopul ortodox grec Christodoulos, deşi înainte sceptic, rugându-se până la urmă împreună cu Sfântul Părinte.
Papa va zbura spre Kiev în 23 iunie, după care va merge la Lviv, în vestul Ucrainei, centrul de greutate al Bisericii Greco-Catolice Ucrainiene. Se aşteaptă ca la evenimente să participe în jur de două milioane de oameni.
