Calea Crucii se va face dupa meditatiile Cardinalului Newman
04.04.2001, Vatican (ZENIT) - În acest an, textele pentru Calea Crucii pe care Papa o va celebra la Colosseum în Vinerea Mare, se bazează pe textele Cardinalului John Henry Newman, o figură marcantă a catolicismului englez din secolul al XIX-lea. Decizia Papei se datorează şi faptului că în acest an se celebrează al doilea centenar al naşterii Cardinalului Newman. Convertit de la anglicanism, Cardinalul a fost un pionier al ecumenismului şi a fost privit ca un părinte spiritual al Conciliului Vatican II.
Cardinalul Newman (1801-1890) a scris două versiuni ale meditaţiilor pentru Vinerea Mare, una lungă şi una scurtă. Ultima în special, este foarte apreciată de Papa Ioan Paul al II-lea, care le va şi folosi la staţiunile Căii Crucii de săptămâna viitoare. Textele se pot găsi la adresahttp://www.newsmanreader.org/.
În anii trecuţi, Papa Ioan Paul al II-lea a ales texte ale unor mari poeţi, scriitori şi păstori creştini, nu întotdeauna catolici. Anul trecut, meditaţiile pentru staţiuni – care marchează drumul lui Isus spre Calvar – au fost scrise chiar de către Sfântul Părinte. Printre cei care au scris meditaţiile în ceilalţi ani se numărăr Cardinalii Miguel Obando Bravo de Managua, Nicaragua; Miloslav Vlk de Praga şi Vinko Puljic de Saraievo, Bosnia şi Herţegovina, precum şi teologi precum Hans Urs von Balthasar sau ortodoxul Olivier Clement.
Chiar şi Patriarhi au scris în trecut aceste meditaţii: Patriarhul Karekin I, Catolicosul Armenilor; Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolului, “primus inter pares” în Bisericile Ortodoxe, şi Patriarhul latin Michel Sabbah de Ierusalim. Singurele femei care au scris până acum meditaţiile pentru Vinerea Mare au fost Maica Anna Maria Canopi, superioara benedictinelor de pe Insula Sf. Iuliu din Novara, Italia, şi Sora Minke de Vries, o călugăriţă din comunitatea protestantă de la Grandchamp, Elveţia.
Tradiţia Căii Crucii la Colosseum a fost începută de către Papa Paul al VI-lea. În timp a devenit una din cele mai impresionante momente ale Săptămânii Mari. Pelerinii participă la procesiunea din timpul nopţii cu lumânări. La sfârşitul Căii Crucii, Sfântul Părinte va rosti un cuvânt despre patimile Domnului. Evenimentul va fi transmis în direct de către televiziuni din întreaga lume.
