Reculegerile spirituale din perioada Postului Mare au început la Vatican
05.03.2001, Vatican (CWNews) - Perioada anuală de reculegere spirituală cu ocazia Postului Mare a început la Vatican duminică, 4 martie, seara, în capela “Redemptoris Mater”. Cardinalul Francis George din Chicago, care susţine reculegerile, a recunoscut înainte că a abordat această sarcină “cu puţină teamă”. Vorbind pentru ziarul italian “Avvenire” înainte de începerea reculegerilor, Cardinalul american a spus: “Voi face tot ce pot mai bine, cu ajutorul Spiritului Sfânt”.
Cardinalul George a spus că tema acestor reculegeri va fi “noua evanghelizare”. El a spus ziarului că va compara rolul Bisericii de astăzi cu cel al Bisericii primare, deoarece “trăim în aceleaşi condiţii: atunci ca şi acum, creştinii constituie o minoritate”. Creştinii din Biserica primară, totuşi “vorbeau ca şi când ei ar fi fost majoritari, pentru că aveau deja conştiinţa misiunii universale a Bisericii. Acesta este un sentiment pe care creştinii de astăzi trebuie să îl redobândească”, a mai spus Cardinalul.
Reculegerile vor continua până la 10 martie. Programul Papei a fost eliberat pentru săptămâna aceasta, iar cea mai mare parte dintre birourile Vaticanului vor rămâne închise, ca astfel prelaţii Curiei să poată participa la reculegeri.
