Congres de aniversare a enciclicii „Humanae vitae”
03.10.2008, Vatican (Catholica) - Papa Benedict al XVI-lea a scris un mesaj Mons. Livio Melina, preşedintele Institutului Ioan Paul al II-lea pentru Studii despre Căsătorie şi Familie, cu ocazia unui congres organizat de acest institut în colaborare cu Universitatea Catolică Sacro Cuore pentru a aniversa 40 de ani de la publicarea enciclicii „Humanae vitae” a Papei Paul al VI-lea. Acest important document, scrie Papa Benedict, „tratează unul dintre aspectele esenţiale ale vocaţiei la căsătorie şi al căii specifice de sfinţire care derivă de aici. De fapt cuplul căsătorit, primind darul iubirii, este chemat la rândul său să se dăruiască unul altuia fără rezerve. […] Posibilitatea procreării unei noi vieţi umane este inerentă dăruirii complete a soţilor. A exclude această dimensiune comunicativă prin acte ce caută să împiedice procreaţia înseamnă a nega adevărul intim al iubirii maritale.”
La 40 de ani de la publicarea enciclicii suntem mai capabili să înţelegem „cât de decisivă a fost pentru înţelegerea de către noi a marelui `da` implicit în iubirea conjugală”, continuă Papa. În lumina enciclicii „copiii nu sunt văzuţi ca ţintă a unui proiect uman ci sunt recunoscuţi ca un dar autentic, care trebuie primit cu o atitudine de generozitate responsabilă faţă de Dumnezeu, izvorul primar de viaţă umană”. Sfântul Părinte a amintit că „în viaţa unui cuplu pot să apară situaţii grave care să facă prudentă separarea naşterii copiilor sau chiar suspendarea lor totală. Aici devine importantă cunoaşterea ritmurilor naturale ale fertilităţii femeii. Metodele de observare care permit unui cuplu să determine perioadele de fertilitate le permite să administreze ceea ce Creatorul a înscris cu înţelepciune în natura umană fără să tulbure semnificaţia integrală a relaţiilor sexuale. În acest fel soţii, respectând adevărul iubirii lor, pot să îşi adapteze exprimarea ei în funcţie de aceste ritmuri. […] Evident, aceasta cere o maturitate în iubire […] şi respect reciproc şi dialog.”
Papa a continuat mulţumind Universităţii Catolice Sacro Cuore pentru sprijinul dat „Institutului Paul al VI-lea de Cercetare Ştiinţifică a Fertilităţii şi Nefertilităţii Umane pentru o Procreare Responsabilă”, o organizaţie care caută să „promoveze cunoaşterea metodelor de reglare naturală a fertilităţii umane şi de tratare naturală a infertilităţii”. În acest context a subliniat faptul că „numeroşi cercetători sunt angajaţi în lupta împotriva sterilităţii. Respectând demnitatea procreaţiei umane, unii au ajuns la rezultate care anterior păreau de neatins. Oamenii de ştiinţă sunt deci încurajaţi să continue cu cercetările lor pentru a putea preveni cauzele sterilităţii şi pentru a le putea remedia astfel încât cuplurile sterile să poată să procreeze în respect deplin pentru demnitatea lor personală şi a copilului care se va naşte.”
Sfântul Părinte a continuat întrebând de ce lumea de astăzi, inclusiv mulţi credincioşi, „găseşte atât de dificil să înţeleagă mesajul Bisericii, care explică şi apără frumuseţea iubirii conjugale în exprimarea ei naturală”. A observat apoi că deşi „soluţiile tehnologice la marile probleme umane par adesea calea cea mai uşoară, ele ascund în realitate problema fundamentală ce priveşte semnificaţia sexualităţii umane şi nevoia de responsabilitate pentru ca utilizarea ei să fie o expresie a iubirii personale.” Papa şi-a încheiat mesajul exprimându-şi speranţa că congresul de aniversare al „Humanae vitae” va aduce „roade abundente şi va contribui la a-i ajuta pe soţi să meargă mai departe cu tot mai multă înţelepciune şi conştiinţă, încurajându-i în misiunea lor de a fi mărturisitori credibili ai frumuseţii iubirii în faţa lumii.”
