LC: Relatarea secretă a stigmatizării lui Padre Pio
28.09.2008, Roma (Catholica) - Numărul pe septembrie 2008 al revistei Lumea Catholica prezintă o relatare privind stigmatizarea Sfântului Padre Pio da Pietrelcina, în traducerea pr. Mihai Pătraşcu. „Padre Pio din Pietrelcina a primit stigmatele în anul 1918 de la Isus Răstignit, care într-o apariţie l-a invitat să se unească la Pătimirea Sa pentru a participa la mântuirea fraţilor şi îndeosebi a celor consacraţi. Acest lucru îl aflăm acum cu certitudine graţie deschiderii recente, din voinţa Papei Benedict al XVI-lea, a arhivelor fostului Sfânt Oficiu până în anul 1939, unde sunt păstrate revelaţiile secrete ale capucinului cu privire la fapte şi fenomene care nu au fost relatate niciodată cuiva”.
Lucrarea „Padre Pio sotto inchiesta. L`autobiografia segreta” „prezintă pentru prima dată integral raportul semnat de Mons. Raffaello Carlo Rossi, Episcop de Volterra şi vizitator apostolic trimis de Sfântul Oficiu pentru `a-l investiga` în secret pe Padre Pio”, şi „clarifică în sfârşit că în acea ocazie a stigmatizării sfântul din Gargano a avut un colocviu cu Isus Răstignit. Aşadar, o altă sursă autobiografică a lui Padre Pio, dată sub jurământ, se alătură epistolarului său, furnizând chei de lectură corecte pentru a cunoaşte personalitatea şi misiunea de `preot asociat la Pătimirea lui Cristos` a fratelui capucin. Chemat să răspundă cu mâna pe evanghelie, la distanţă foarte mică de evenimentul fenomenelor mistice, Padre Pio revelează pentru prima dată identitatea celui care l-a stigmatizat”.
Padre Pio a revelat că stigmatizarea din 20 septembrie 1918 nu a fost rezultatul unei cereri personale a lui, ci al unei invitaţii a Domnului, care plângându-se de nerecunoştinţa oamenilor, în mod deosebit a celor consacraţi, îl făcea destinatarul unei misiuni, ca apogeu al unui drum de pregătire interioară şi mistică. Intervievat de agenţia Zenit, pr. Francesco Castelli, profesor de istoria Bisericii moderne şi contemporane, a spus că „un aspect decisiv se găseşte în lipsa cererii stigmatelor din partea lui Padre Pio. Acest lucru ne face să înţelegem libertatea şi umilinţa capucinului care se arată total neinteresat să arate rănile”. Din colocviile cu Padre Pio, din epistolar, din martorii interogaţi de Mons. Rossi şi chiar din raportul său transpare faptul că Padre Pio simţea neplăcere pentru semnele Pătimirii, că încerca să le ascundă şi că suferea când trebuia să le arate la cererile insistente ale vizitatorului apostolic.
În raportul său, Mons. Rossi „arată că rănile lui Padre Pio nu formau puroi, nu se închideau şi nici nu se cicatrizau. Rămâneau în mod inexplicabil deschise şi sângerânde, în pofida faptului că fratele a încetate să le ungă cu tinctură de iod pentru a încerca să oprească sângele”. Referitor la rana de la coastă, care îi apărea Mons. Rossi „ca o `pată mare triunghiulară`, deci cu contururi clare”, se precizează că „acidul fenic, care, conform unora, ar fi fost folosit de Padre Pio pentru a-şi provoca rănile, odată aplicat ajunge să consume ţesuturile inflamând zonele din jur. Este imposibil să credem că Padre Pio ar fi fost în stare să îşi producă aceste `răni` cu margini clare timp de 60 de ani şi în mod constant. În afară de aceasta, din răni ieşea un parfum intens de viorele în locul mirosului urât provocat de cele mai multe ori de procesele degenerative sau de necroza ţesuturilor, sau şi de prezenţa unor infecţii”.
