Vizită pastorală în Roşia Montana şi Ponorel
08.09.2009, Cluj (Catholica) - Duminică, 6 septembrie 2009, Preasfinţia Sa Florentin Crihălmeanu, Episcop greco-catolic de Cluj-Gherla, a vizitat protopopiatul Munţii Apuseni, celebrând Sfânta Liturghie în biserica parohială Naşterea Maicii Domnului din Roşia Montana, aflăm de pe BRU.ro. Cu această ocazie, pr. Mircea Bude şi credincioşii de aici au avut ca invitaţi speciali pe pr. Marius Ungureşan, protopop de Cluj II, împreună cu un grup de credincioşi şi cu corul de copii „Glasuri curate” din parohia Floreşti de lângă Cluj-Napoca, cor însoţit de d-na Mihaela Ungureşan şi d-na prof. Anca-Mona Marias. La eveniment au participat mai mult de 10 preoţi, sosiţi mai ales din parohiile aflate în Munţii Apuseni, credincioşii greco-catolici din Roşia Montana şi credincioşi din Baia de Arieş, Bistra, Câmpeni, Corna, Lupşa, Ponorel, ş.a.
Preasfinţia Sa Florentin s-a adresat credincioşilor din Munţii Apuseni, spunând: „Am venit cu bucurie pe aceste meleaguri, nu pentru a căuta aurul care se află în munţi, ci pentru a căuta aurul din inimile dumneavoastră., aurul care este menit să vă asigure mântuirea sufletului. Scopul vieţii noastre este ca la timpul cercetării, atunci când Stăpânul viei va veni, să putem să-i oferim rodul de bună mireasmă spirituală al viei noastre, faptele noastre bune. Acesta este aurul pe care Dumnezeu, Stăpânul viei, îl aşteaptă de la noi”. Copiii din corul „Glasuri curate” au dat răspunsurile la Sfânta Liturghie, prezentând şi un mini-concert la încheierea celebrării. De asemenea, doi solişti ai Corului Filarmonicii clujene au făcut să răsune în biserică lucrări ca Ave Maria şi Panis Angelicus, iar la final, corul de copii a interpretat Imnul Eparhiei de Cluj-Gherla.
Mulţumind protagoniştilor acestor momente de delectare sufletească, PS Florentin a spus: „Să dea bunul Dumnezeu ca Biserica noastră să rămână, aşa cum se spune în Imnul Eparhiei noastre, `semn de biruinţă pentru neam, pentru credinţă`. Începând din anul 1754, de la deschiderea Şcolilor Blajului, şi prin Şcoala Ardeleană care continuă să-şi arate roadele până în zilele noastre, întotdeauna Biserica Greco-Catolică a ştiut să alăture rugăciunii şi cultura pentru neam, pentru popor. Episcopul Petru Pavel Aron, de origine din Munţii Apuseni, a înţeles faptul că… este nevoie să se ridice întregul popor la nivelul culturii europene. Este ceea ce a realizat Şcoala Ardeleană în acele vremuri tulburi, ale secolului al XVIII-lea… Să ne reamintim de rădăcinile adânci ale spiritualităţii de aici – să ne reamintim de ceea ce făcea pr. Simion Balint care avea un cerc de literatură, o revistă, în Roşia Montană. Să ne rugăm ca aceste rădăcini ale Bisericii şi neamului românesc să nu dispară, ci dimpotrivă să fie reînviate şi momentul artistic din această zi să fie un suflu în acest spirit”.
Pr. Mircea Bude a mulţumit Preasfinţiei Sale pentru vizită, amintind totodată realizările celor 3 ani de când păstoreşte credincioşii din Roşia Montana, în mod special lucrările de renovare a casei parohiale şi a bisericii, despre care a specificat: „Este una dintre cele mai mari biserici din Munţii Apuseni, ceea ce arată stăruinţa pe care au avut-o înaintaşii noştri de a zidi această biserică, care a rămas ca amintire vie a importanţei pe care a avut-o Biserica Greco-Catolică în Munţii Apuseni”. Pr. Mircea a dăruit Episcopului o icoană cu Sfânta Familie. La ieşirea din biserică, Episcopul şi preoţii s-au oprit şi la altarul de piatră pe care s-a celebrat Sfânta Liturghie, în aer liber, până în anul 1996 când, pe cale juridică, a fost recuperată biserica parohială, lăcaş de cult zidit în anul 1740 de către credincioşii greco-catolici.
Totodată, a fost omagiată memoria pr. protopop Simion Balint, „cunoscutul luptător de la 1848 în contra insurecţiunii maghiare, fratele de arme al lui Avram Iancu şi Axente”, pentru care s-a făcut o rugăciune la mormântul aflat în apropierea bisericii. Evenimentul s-a încheiat printr-o agapă fraternă, pregătită de către credincioşii din Roşia Montana. Mergând mai departe prin Munţii Apuseni, PS Florentin a făcut un popas şi în parohia Ponorel, păstorită de pr. Cristian Ioanette, unde a avut loc un moment de rugăciune în biserica „Naşterea Sf. Ioan Botezătorul” şi a fost vizitată casa parohială aflată în construcţie.




