Oameni ai credinţei. Oameni ai dreptăţii
10.09.2009, Iaşi (Catholica) - „Oameni ai credinţei. Oameni ai dreptăţii” este titlul cărţii apărute recent la Editura „Adoramus” din Iaşi. Conţinutul acesteia este unul ecumenic. În cele 72 de pagini, cartea adună biografiile a 30 de persoane – ortodoxe, catolice şi protestante – care s-au remarcat în câmpul social, aflăm de pe Ercis.ro. Fiecare biografie, însoţită de ilustraţii, se întinde pe aproape două pagini A5. Un citat scoate în evidenţă trăsăturile principale ale personalităţii descrise. Au luat apărarea celor săraci şi oprimaţi, au fost lângă cei bolnavi, au strigat şi au luptat împotriva nedreptăţilor, a violenţei, a războiului, a segregării rasiale, a sclaviei, a traficului de fiinţe umane. Au înfiinţat şcoli şi spitale, s-au implicat în educaţie sau au apărat pe creştinii persecutaţi, toate acestea în numele lui Cristos.
Ei au fost propuşi ca modele, fiind beatificaţi, canonizaţi sau consideraţi oameni ai lui Dumnezeu. Au fost adunaţi în acest volum pentru a constitui repere morale, mai ales pentru liceeni. Ei sunt principalii destinatari: „Aceste texte – notează în Cuvânt înainte Dănuţ Mănăstireanu, coordonatorul lucrării – se adresează mai ales adolescenţilor, în speranţa că aceştia vor fi motivaţi să exploreze implicaţiile sociale ale credinţei lor în Dumnezeu”. De la Sfântul Laurenţiu (+258) până la Desmond Tutu (n. 1931), cartea adună în paginile sale oameni importanţi ai istoriei – din perioada patristică, din cea medievală şi din cea modernă – care l-au urmat pe Mântuitorul şi au lăsat în urma lor multă lumină. Sunt zece din tradiţia ortodoxă, zece din tradiţia catolică şi zece din tradiţia protestantă.
Lucrarea este rezultatul proiectului „Sfântul Nicolae”, promovat de World Vision, organizaţie creştin-umanitară internaţională ce desfăşoară în România, începând din 1990, o activitate de sprijinire a persoanelor defavorizate. Numele proiectului poartă numele Episcopului din Mira, care a trăit în secolele III-IV, fiind un exemplu de dragoste faţă de semeni, ocrotitor al copiilor, al orfanilor şi al celor nedreptăţiţi. Scrierea biografiilor a început la finalul anului 2007. Au lucrat şase autori ortodocşi, catolici şi protestanţi. A fost verificat conţinutul teologic al textelor şi uniformizat din punct de vedere literar. Iniţial au fost 60 de biografii, la final rămânând 30. Biografiile celor 60 de „oameni ai credinţei”, precum şi ale altora care s-au adăugat sau se vor adăuga, pot fi accesate pe internet, la adresa: sfintulnicolae.wordpress.com.

