O oază de rugăciune şi contemplaţie la Roman
16.09.2008, Roman (Catholica) - Numărul locurilor care oferă spaţiu pentru zile de reculegere în România nu este foarte mare, dar este în creştere. La lista încă timidă se adaugă „o oază de rugăciune şi contemplaţie” deschisă la Roman, după cum informează situl Ercis.ro. O parte a unei mănăstiri de aici este deschisă tinerelor, persoanelor consacrate şi tuturor acelora care doresc să trăiască zile de reculegere şi rugăciune, după îndemnul lui Isus: „Veniţi la o parte în pustiu şi vă odihniţi puţin” (Mc 6,31).
Mănăstirea „Sf. Maria a Îngerilor” a Surorilor Clarise din Roman a fost realizată după cerinţele ministrului general pr. Lanfranco Serrini, care, prin anii 1990, după o întâlnire avută în România cu Fraţii Minori Conventuali, a invitat comunitatea din Citta di Castello, Italia, să se deschidă chemării la misiune pe pământul României. Disponibilă la această iniţiativă şi ca semn că era voinţa lui Dumnezeu, în anul 1993 au intrat în acea comunitate primele tinere românce.
În anul 2002, cu ajutorul geometrului Mario Zepponi, voluntar italian, şi a multor binefăcători, s-a început construirea acestei mănăstiri, iar la 15 ianuarie 2007 surorile au avut bucuria de a intra şi începe trăirea vieţii după carisma Sfântului părinte Francisc şi a maicii Sfânta Clara: „Întruparea evangheliei într-o dimensiune trinitară de viaţă contemplativă claustrală, trăind-o cu desăvârşire, urmând exemplul Mariei care a dăruit propria sa virginitate acţiunii Duhului Sfânt, pentru a deveni Mama lui Cristos şi a trupului său mistic”.

