Proclamaţi lumii minunile lui Dumnezeu
15.09.2008, Lourdes (Catholica) - La ora 18.30, în ziua de duminică, 14 septembrie 2008, Sfântul Părinte, purtând veşminte liturgice, a prezidat ultima etapă a procesiunii euharistice la Sanctuarul de la Lourdes. După adorarea Preasfântului Sacrament, Papa a rostit un discurs. „Doamne Isuse, Tu eşti aici! Şi voi, fraţii mei, surorile mele, prietenii mei, voi sunteţi aici, cu mine, în prezenţa Sa!”, a spus el. „Îl contemplăm. Îl adorăm. Îl iubim. Căutăm să creştem în iubire pentru El. Îl adorăm pe Cel care este originea şi ţelul credinţei noastre, pe Cel fără de care noi nu am fi aici în această seară, fără de care nu am exista deloc, fără de care nu ar exista nimic, absolut nimic! Cel prin care `toate au luat fiinţă`, Cel în care am fost creaţi, pentru toată veşnicia, Cel care ne-a dăruit Trupul şi Sângele Său – El este aici, în această seară, în mijlocul nostru, pentru ca noi să privim la El”.
„Ostia sfântă ne vorbeşte despre incredibila înjosire a Celui care s-a făcut pe sine sărac pentru ca să ne facă bogaţi în El, Cel care a acceptat să piardă totul pentru a ne câştiga pentru Tatăl Său. Ostia sfântă este sacramentul viu, eficace şi real al prezenţei eterne a Mântuitorului omenirii în Biserica Sa”. „Maria, Preasfânta Fecioară, Maria, Neprihănita Zămislire, a acceptat, în urmă cu două mii de ani, să dea totul, să ofere trupul său pentru a primi Trupul Creatorului. Totul a venit de la Cristos, chiar şi Maria; totul a venit prin Maria, chiar şi Cristos. Maria, Preasfânta Fecioară, este cu noi în această seară, în prezenţa Trupului Fiului ei, la 150 de ani după ce s-a descoperit pe sine micuţei Bernadetta. Preasfântă Fecioară, ajută-ne să contemplăm, ajută-ne să adorăm, ajută-ne să iubim, să creştem în iubire faţă de Cel care ne-a iubit atât de mult, pentru a trăi veşnic cu El”.
„O imensă mulţime de mărturisitori este invizibil prezentă alături de noi, foarte aproape de această grotă binecuvântată şi în faţa acestei biserici a cărei construcţii a fost dorită de Fecioara Maria; mulţimea tuturor acelor oameni care au contemplat, venerat, adorat prezenţa reală a Celui care ni s-a dăruit pe Sine nouă până la ultima picătură de sânge. … În această seară, nu îi vedem, dar îi auzim spunându-ne fiecăruia dintre noi: `Veniţi, lăsaţi-l pe Învăţătorul să vă cheme! El este aici! Vă cheamă! Doreşte să ia viaţa voastră şi să o unească cu a Sa. Lăsaţi-vă îmbrăţişaţi de El! Nu mai priviţi spre propriile voastre răni, priviţi spre rănile Sale. Nu priviţi la ceea ce vă separă încă de El şi de ceilalţi; priviţi la distanţa infinită pe care El a anulat-o luând trupul vostru, urcându-se pe Crucea pe care oamenii au pregătit-o pentru El, şi lăsându-se omorât pentru a vă arăta iubirea Sa. În rănile Sale, vă cuprinde; în rănile Sale, vă ascunde. Nu refuzaţi iubirea Sa!`”
„Imensa mulţime de mărturisitori care s-au lăsat îmbrăţişaţi de iubirea Sa este mulţimea sfinţilor din cer care nu încetează niciodată să mijlocească pentru noi. Ei au fost păcătoşi şi ştiau acest lucru, dar au fost dispuşi să nu mai privească la propriile lor răni ci doar la rănile Domnului lor, pentru a descoperi acolo slava Crucii, pentru a descoperi acolo victoria vieţii asupra morţii”. „Isus Cristos ieri, în adevărul istoric al serii din Cenacol, la care ne conduce înapoi fiecare celebrare a Sfintei Liturghii. Isus Cristos astăzi, deoarece ne-a spus: `Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu, acesta este sângele Meu`. `Acesta este`, în prezent, aici şi acum, ca în fiecare aici şi acum din întreaga istorie umană. Euharistia este de asemenea Isus Cristos mâine, Isus Cristos care va veni. Când contemplăm ostia sfântă, Trupul Său glorios transfigurat şi înviat, contemplăm ceea ce vom contempla în veşnicie, unde vom descoperi că întreaga lume a fost purtată de Creatorul ei în fiecare secundă a istoriei sale”.
Sfântul Părinte a încheiat: „Iubiţi fraţi şi surori, pelerini şi locuitori ai acestor văi, fraţi episcopi, preoţi, diaconi, persoane consacrate, toţi cei care vedeţi înaintea voastră înjosirea infinită a Fiului lui Dumnezeu şi slava infinită a Învierii, rămâneţi în adoraţie tăcută a Domnului şi Învăţătorului nostru, Domnul Isus Cristos. Rămâneţi în tăcere, apoi vorbiţi şi spuneţi lumii: nu putem tăcea în legătură cu ceea ce ştim. Mergeţi şi spuneţi întregii lumi minunile lui Dumnezeu, prezent în fiecare moment al vieţilor noastre, în fiecare loc de pe pământ”. După încheierea procesiunii, Papa a mers la Mănăstirea Sf. Iosif unde a luat cina şi a rămas peste noapte.
