Întâlnirea cu Episcopii francezi

15.09.2008, Lourdes (Catholica) - Ieri la 5.15PM, Papa s-a întâlnit cu Episcopii francezi la Hemiciclu Sf. Bernadetta din Lourdes. „Este pentru prima oară de la începutul pontificatului meu când am ocazia să vă întâlnesc pe toţi împreună”, le-a spus Sfântul Părinte la începutul discursului său. „Voi îndepliniţi cu fidelitate şi umilinţă tripla sarcină privitoare la turma încredinţată vouă: de a învăţa, guverna şi sfinţi”, le-a spus Pontiful. „Sunteţi pe bună dreptate convinşi de faptul că, ţinând cont că fiecare persoană botezată trebuie să crească în Dumnezeu şi în înţelegerea sensului vieţii, cateheza este de o importanţă fundamentală. […] Cele două principale instrumente la dispoziţia voastră – Catehismul Bisericii Catolice şi Catehismul Episcopilor Franţei – sunt ca nişte nestemate preţioase. Ele oferă o armonioasă sinteză a credinţei catolice şi asigură faptul că predicarea Evangheliei este cu adevărat fidelă bogăţiilor pe care o conţine. Cateheza nu este în primul rând o chestiune de metodă, ci de conţinut.”

„Pregătirea sârguincioasă a cateheţilor va permite transmiterea integrală a credinţei, după exemplul Sf. Paul, cel mai mare catehet al tuturor timpurilor, pe care îl privim cu o specială admiraţie la împlinirea a două mii de ani de la naşterea sa.” Pentru a îndeplini cu eficienţă sarcina evanghelizării „aveţi nevoie de co-lucrători. Din acest motiv, vocaţiile la preoţie şi viaţă consacrată merită să fie încurajate mai mult ca niciodată. […] Aş dori să ofer mulţumirile mele calde şi încurajarea mea tuturor familiilor, preoţilor, comunităţilor creştine şi mişcărilor ecleziale, care oferă un sol fertil ce aduce roade bune de vocaţii. […] Nu se poate niciodată sublinia prea mult faptul că preoţia este indispensabilă Bisericii. Preoţii sunt un dar de la Dumnezeu pentru Biserică. Privitor la misiunea lor specifică, trebuie spus că preoţii nu îşi pot delega funcţiunile credincioşilor. […] Viaţa spirituală (a preoţilor) este temelia vieţii lor de apostolat. Va trebui să îi îndemnaţi cu delicateţe să practice zilnic rugăciunea şi să celebreze cu demnitate Sacramentele, în special Euharistia şi Spovada.”

Papa Benedict a subliniat că „fiecare preot trebuie să poată să se simtă fericit în slujirea Bisericii. La şcoala parohului din Ars, un fiu al ţării voastre şi patron al păstorilor din lumea întreagă, reiteraţi cu constanţă faptul că cel mai mare lucru pe care un om îl poate face este să dea Trupul şi Sângele lui Cristos credincioşilor şi să le ierte păcatele. Căutaţi să fiţi atenţi la formarea lor umană, intelectuală şi spirituală, precum şi la mijloacele lor de trai.” Referindu-se la cultul liturgic, Papa a afirmat că „este expresia supremă a vieţii preoţeşti şi episcopale”. A amintit că „în motu proprio `Summorum Pontifium` am indicat condiţiile în care această datorie trebuie exercitată, cu privire la posibilitatea folosirii misalului Fericitului Papă Ioan al XXIII-lea (1962) pe lângă cel al Papei Paul al VI-lea (1970). Unele roade ale acestor noi dispoziţii se pot deja vedea şi, sper aceasta, mulţumită lui Dumnezeu, calmarea necesară a spiritelor are loc deja. Sunt conştient de dificultăţile cu care vă confruntaţi, dar nu mă îndoiesc că, într-un timp rezonabil, veţi găsi soluţii satisfăcătoare pentru toţi. Fiecare are un loc în Biserică. Fiecare persoană, fără excepţie, trebuie să poată să se simtă ca acasă, niciodată respinsă.”

Papa a mai remarcat încă o problemă „ce apare pretutindeni cu o urgenţă particulară: situaţia familiei”. În acest context a afirmat că „atât căsătoria cât şi familia trec astăzi printr-o perioadă foarte tulbure. […] De câteva decenii legile din diferite ţări i-au relativizat natura de celulă primordială a societăţii. Adesea aceste legi caută să se adapteze mai mult cerinţelor unor indivizi şi grupuri decât binelui comun al societăţii. […] Uniunea stabilă dintre un bărbat şi o femeie, concepută pentru a conduce la fericirea pământească prin naşterea de copii daţi de Dumnezeu, nu mai este, în minţile unor oameni, punctul de referinţă pentru angajamentul conjugal”, a adăugat Pontiful. „Experienţa arată însă că familia este temelia pe care este aşezată întreaga societate. Mai mult, creştinii ştiu că familia este şi celula vie a Bisericii. Cu cât familia este mai adâncită în spiritul şi valorile evanghelice, cu atât Biserica în sine este mai îmbogăţită de ea şi îşi împlineşte mai bine vocaţia.” Sfântul Părinte a identificat apoi o „situaţie în mod special dureroasă”, privindu-i pe „cei care sunt divorţaţi şi recăsătoriţi”. Biserica, dat fiind că nu se poate opune voinţei lui Cristos, menţine cu fermitate principiul indisolubilităţii căsătoriei, înconjurându-i totuşi cu cea mai mare afecţiune pe aceia care, din diferite motive, eşuează să îl respecte. De aici iniţiativele ce urmăresc binecuvântarea uniunilor iregulare nu pot fi admise.”

Referindu-se apoi la tineri, a amintit că Papa Ioan Paul al II-lea, în prima călătorie în Franţa, a „ţinut un discurs către tinerii ţării voastre care nu şi-a pierdut nimic din relevanţa sa, şi care a fost primit la acea vreme cu o fervoare de neuitat: `Permisivitatea morală nu îi face pe oameni fericiţi.` […] Îi cer Duhului Sfânt să vorbească inimilor tuturor credincioşilor şi, mai general, tuturor compatrioţilor voştri, pentru a le da – sau a reface în ei – dorinţa pentru o viaţă trăită în conformitate cu criteriul adevăratei fericiri.” Sfântul Părinte şi-a continuat discursul referindu-se la „rădăcinile creştine ale Franţei”. Atragerea atenţiei asupra lor, a spus el, „va permite fiecărui locuitor al ţării să ajungă la o mai bună înţelegere a originilor şi destinului său. În consecinţă, în actualul cadru instituţional şi în respect pentru legile în vigoare, este necesară găsirea de noi căi, pentru a interpreta şi trăi de la o zi la alta valorile fundamentale pe care este construită identitatea naţiunii. Preşedintele vostru a susţinut că aşa ceva este posibil.”

„Biserica”, a spus el în acest context, „nu pretinde prerogative de stat. Ea nu doreşte să îi ia locul. Ea e o comunitate construită pe anumite convingeri; este conştientă de responsabilitatea ei în faţa tuturor şi nu poate să rămână închisă în ea. […] Mulţumită unei colaborări sănătoase dintre comunitatea politică şi Biserică, posibilă prin recunoaşterea şi respectarea interdependenţei şi autonomiei fiecăruia în sfera sa, se aduce un serviciu omenirii care urmăreşte dezvoltarea deplină la nivel personal şi social.” Papa şi-a încheiat discursul către Episcopii francezi subliniind importanţa conlucrării „în direcţia adevăratei eliberări spirituale. Omul este mereu în căutarea eliberării de temerile şi păcatele sale. Omul trebuie neîncetat să înveţe că Dumnezeu nu este duşmanul său, ci Creatorul său infinit de bun. Omul trebuie să ştie că viaţa sa are un sens şi că este aşteptat, la sfârşitul călătoriei sale pământeşti, să ia parte la gloria lui Cristos în ceruri. Misiunea voastră este să duceţi partea din poporul lui Dumnezeu care v-a fost încredinţată la recunoaşterea acestui destin glorios.”