Şi românii în pelerinaj la sanctuarul de la Walsingham
08.09.2008, Londra (Catholica) - În ziua de 7 septembrie 2008 a avut loc pelerinajul anual al comunităţilor etnice din Londra, aflat la a doua ediţia, la Sanctuarul marian de la Walsingham, pelerinaj organizat de Dieceza romano-catolică de Westminster. Pentru englezi, sanctuarul marian de la Walsingham, aflat în estul Angliei, reprezintă ceea ce pentru noi, românii reprezintă sanctuarul marian de la Cacica, se subliniază în materialul de pe Ercis.ro. Sanctuarul marian de la Walsingham astăzi este vizitat de peste 100.000 de credincioşi catolici anual. Printre aceştia, anul acesta pentru a doua oară, s-a aflat şi un grup de pelerini români din cadrul comunităţii româneşti din Anglia.
În jur de 53 de credincioşi împreună cu pr. Robert Măţău, capelanul român din Londra, au participat la pelerinajul anual al comunităţilor etnice din Londra la Walsingham. Grupul a ajuns la Sanctuar după un drum de aproape 200 km, pe o ploaie torenţială. Dar cu un sfert de ora înainte de începutul celebrărilor, ploaia s-a oprit în zonă, a dat soarele şi pentru câteva ore a fost cald şi frumos. Iar după ce s-au terminat celebrările şi am pornit spre casă, ploaia a reînceput în forţă. Celebrările au început cu prezentarea grupurilor de pelerini, a steagului ţării pe care o reprezentau, şi cu rostirea rugăciunii Tatăl Nostru în limba maternă. Anul acesta românii au prezentat noul steag icoană al comunităţii din Londra şi au venit îmbrăcaţi în noile tricouri inscripţionate cu emblemele de pe steag şi cu numele comunităţii.
A urmat celebrarea Sfintei Liturghii, la care a participat un mare număr de credincioşi din toate colţurile lumii, ceea ce a fost un prilej de reamintire şi reiterare a catolicităţii Bisericii. La Liturghie evanghelia s-a citit în trei limbi, una dintre ele fiind limba română. În prezenţa PS Michael Evans, Episcopul Diecezei de East Anglia (unde se află sanctuarul), precum şi a doi Episcopi auxiliari de Westminster, PS Bernard Longley şi cel care a predicat, PS Patrick Lynch, Episcopul auxiliar al Arhidiecezei de Southwark, aflată în partea de sud a Londrei, precum şi a numeroşi preoţi capelani din toate colţurile lumii, românii s-au rugat cu ceilalţi, au adus laudă lui Dumnezeu şi mulţumiri Fecioarei Maria, hrănindu-se sufleteşte cu pâinea cerească, adică cu Sfânta Euharistie.





